Amintiri din tara espadrilelor

De când mă ştiu, comerţul în ţara asta a fost sărăcăcios şi uniform. Pe vremea comuniştilor, mărfurile erau făcute „de stat”, toate la fel.
Ce găseai la Unirea găseai şi la Cocor, tenişii din Bucureşti erau ca şi cei din Câmpulung Moldovenesc, Pegasul era tot Pegas peste tot, cu şa lungă, coarne lungi şi cu ele tunse.
Dar să spunem că era firesc, în acele condiţii.

Într-o zi, cu surle, trâmbiţe, tiribombe, gloanţe şi sânge a venit LIBERTATEA.
Ei, din momentul ăla toţi credeam că România va deveni, peste noapte, America. Eroare fatală.
A venit moda turcismelor, când „blugii pyramid”, mai ales cei de culoare muştar şi pantofiorii de cocalar, gen opincuţe cu ciucuraşi, au făcut o carieră de toată greţa.
S-a importat la greu, dar numai mizerii, căci puterea de cumpărare era redusă.
A apărut o gamă de băuturi tari şi aromate, nişte mizerii ungureşti, care erau foarte apreciate pe bordurile de lângă buticurile NON STOP care înfloriseră pe toate străduţele, se vindeau ţigări la bucată – bucuria atârnătorilor din cartier care nu mai rămâneau niciodată nefumaţi.
Şi câte şi mai câte porcării pe care nu le mai ţin minte, dar esenţa este că erau aceleaşi lucruri peste tot.

La un moment dat au început să apară reprezentanţele marilor firme, dar şi magazinele „de lux” şi atunci am zis „GATA!”, până aici cu panarama, de acum ne luăm lucruri adevărate.
CANCI.
Când am văzut „Otterii” de care se umpluse piaţa, am zis că-mi bag un crâmpei de (c)arici în el de comerţ capitalist.
Nişte mizerii, în comparaţie cu adevăraţii Otteri pe care în văzusem eu la Sergiu, un prieten foarte drag, care avea pantofi aduşi din Germania şi o pereche costa cât şapte de ale noastre.

Mai târziu am aflat că mărfurile care se vindeau la noi în reprezentanţele firmelor şi în magazinele mai de soi nu erau tot alea care erau la ei.
În EST se aduceau lucruri făcute special, pe calapodul puterii de cumpărare a foştilor comunişti rupţi în fund şi sparţi în gură (sau invers), mai ieftine şi mai proaste, palide imitaţii ale lucrurilor de afară.

Adidaşii nu erau chiar Adidaşi, Pumeţii nu erau chiar Pumeţi, blugii nu stăteau drepţi lângă pat când îi dădeai jos, ca ai lui Bobby Ewing când îşi ardea Pamela sau pe văduva lui Elvis.
Şi acum e exact la fel, du-te în ce magazin vrei şi bagă-ţi degetul pe gât, că ai de ce. La încălţămintea din gama „lux” se văd lipiturile tălpii de ţi-e frică să ieşi pe ploaie, ba a mai apărut şi moda lucrurilor gay. Cel puţin eu senzaţia asta o am.
Cam toţi pantofii bărbăteşti zici că sunt făcuţi pentru vedetele ACASĂ TV sau mă rog, pentru unele.
De aia am fost nevoit să-mi iau nişte tractoare mari şi butucănoase, doar să nu mă trezesc cu Solcanu lângă mine că zice MOTOR!

Şi totuşi, de o vreme încoace, lucrurile cică s-au mai schimbat puţin în bine. Spun „cică” fiindcă e vorba de articole feminine, drept care ştiu din auzite. Până acum câţiva ani era tragedie.
S-a trecut printr-o etapă la încălţămintea de damă de ziceai că toată populaţia frumoasă şi bună la şoferie e formată din persoane între 15 şi 22 de ani. Numai cizmuliţe supersexi şi fetişoase de-ţi venea să le iei fetelor la întrebări gleznele prin tramvaie, dar nimic pentru o femeie de 40-50-60 de ani, cu picioarele umflate de piaţă şi APACA.

La chiloţi la fel, dăduse TANGA-n toate. Prin 2000 vine mama acasă de la un magazin, cu o falcă-n cer şi una-n pământ.
Ceruse chiloţi şi vânzătorul, un nene la vreo 60 de ani, a început să-i înşire şnururi pe tarabă.
Până s-a enervat asta bătrână şi i-a trântit-o din grădină:

„Bine, domle, dar eu vreau să-mi intre curu în chiloţi! Nevasta dumitale aşa poartă?”

Prin 90-93 dăduse în noi boala espadrilelor – reminiscenţă a ultimilor ani de comunism, când 2 din 3 studenţi făceau espadrile şi imprimau tricouri.
Asta în pauzele de după ostenitoarele examene la vânzarea de BRRC – cod căminist pentru bere rece -, cafea şi închirierea de video-casete.
Toţi cocalarii din Crângaşi şi de aiurea aveau espadrile şi pantofiori cu ciucuraşi, şoseţele albe şi pyramide muştar.

A mai fost râia cu bermudele. Mizeriile de pantalonaşi bărbăteşti, coloraţi ţigăneşte şi scurţi până la genunchi erau peste tot.
Iar când modele se amestecau, ieşea ceva superb.
Bermude, espadrile, ţigara luată la bucată din măruntul cerşit de la un vecin, berea proastă sau tăria ungurească, FRAŢII PEŞTE, GENERIC sau Nelu Vlad care urlau din boxele expuse pe geamuri, încrâncenarea politică, „noi muncim nu gândim”, „fetele de la APACA”, ce să mai, au fost ani de pomină.
Nu ştiţi ce-aţi pierdut, ăştia mai tineri.