Nana

În vara lui 94, hai la şcoala de şoferi. Modelul auto al familiei: Nana, mătuşă-mea, sora mamei.
(aici îmi aduc aminte de Matuşa Raliţa a lui Vlad Muşatescu şi trăznăile amuzante pe care le făcea).


Şoferiţă pasionată şi foarte ciudată, o combinaţie de nervi şi distracţie de n-aţi văzut în viaţa voastră. Când mergeai cu ea aveai impresia că eşti personaj într-o carte a sus-numitului scriitor de parodii, creatorul celebrului Conan Doi.
Nana este foarte îndemânatică, însă colerică şi conduce într-un stil unic. N-am mai văzut pe nimeni să meargă ca ea.
Înjură şi alintă, îndeamnă, râde, face bezele, mulţumeşte cu mâna ridicată, ai senzaţia că e un concurent prost pregătit la un street racing.

„Hai, mă, mergi ‘tu-ţi manivela ta de capcăun! Zi mă Dane şi tu...”, strigă spre cel din faţă, dacă i se pare ei că merge prost.

Şi zvâc pe lângă el, cu scrâşnet de roţi.
Când ajunge la înghesuială se bagă pe unde apucă şi mulţumeşte la toată lumea:

„Eşti un scump, să trăieşti mă! Fugi acasă la copii!”, strigă la câte unul care o lasă să se bage şi râde pe pocnite de cum se agită Nana.

Povesteşte că pe când era la şcoala de şoferi era în poligon o femeie care mai să bubuie motorul. Nu putea să plece. Ori îi murea motorul că nu tura, ori tura la maxim. Fumăraie, instructor nervos, gălăgie. Nu mai suportă şi se duce la ea:

„Cucoană, n-o mai tura aşa, las-o mai uşor!” Şi aia, în pragul isteriei, roşie la faţă:
„Lăsaţi-mă în pace, doamnă, că eu când conduc NU MAI VĂD, NU MAI AUD!”

Nana e mereu zbuciumată de zici că şi-a făcut GAMA ZGLOBULIN.
În felul ei merge sigur, dar într-un stil aşa de agitat că te cruceşti. Parcă e un puşti de 19 ani care vrea să demonstreze ce şi cum e cu maşina.
De curând am vrut să mă ţin pe străduţe după ea şi să o filmez ca să ilustrez articolul.
Imposibil. Ca să nu o pierzi ar trebui să mergi chiar în spatele ei şi te vede. Dacă stai la o distanţă sigură să nu fii observat, ai pierdut-o.
Se aruncă de pe o străduţă pe alta cu o viteză de bag mâna în foc că dacă ar avea noroc să vină încă o Nana din sens opus ar fi daune totale! Se asigură ea, dar când pleacă dă viteză din colţ de străduţă în celălalt colţ - pe 20 de metri distanţă - de zici că e fugărită de poliţie.
Turează, dublează consumul, te hâţână, dar important pentru ea e senzaţia că merge tare. Iar în extraurban chiar merge.
Nu vrei să fii lângă Nana să vezi depăşiri la mustaţă cu tirul venind voios spre tine.

Prima ei maşină a fost Dacia 1310, culoarea untului. Băi băiete, dădea în ea de ziceai că e bemveu, auzi! O încărca cu 5 pasageri, portbagajul plin de cartofi, brânză, vin şi se lua la întrecere cu Audi 80 doar cu şoferul. Se crucea lumea şi toţi credeau că nu va muri în patul ei. Dar a trecut deja de 60 de ani.

Pe vremea lui Ceauşescu era rău de tot cu benzina. Într-o vară, pe când se întorcea de la mare, a rămas fără. În mod normal n-aveai cum să intri la benzinărie şi să cumperi. Dar Nana se dă jos din maşină în pantaloni pescăreşti şi şlapi, dă uşa de perete şi zice tare:

„Vreau benzină şi nu vreau să aud că nu aveţi, da!? Sunt Elena, dacă numele ăsta vă spune ceva. ... Elena!”, adaugă ea şi numele de familie, dar tot pe Elena pune accentul.

Ăia se uitau tâmpiţi, unul sare şi aduce canistra.

Un personaj fantastic, Nana. Acum e pensionară, dar cu adevărat cool. Are Solenza şi aleargă la fel ca în tinereţe, când venea în trombă din Titan în Crângaşi să mă ducă la spital, aleargă la piaţă, la pensii, la Mărioara la cafea şi să-şi ia nepotul de la grădiniţă. Si face niste parcari sigure, la inghesuiala si din prima de cazi in fund. Vecinul ei, Cristi taximetristul nu o baga unde-o baga Nana.

O iubesc. Nana.