Romanul si criza

Acum câteva zile, hai la conac să ne relaxăm la sfârşit de săptămână.
Trecem pe lângă un loc unde destul de des este o doamnă care vinde flori pe marginea drumului. Ghivece ornamentale, flori superbe. Nevastă-mea vrea să oprim, aşa că hai la flori.

Aşa am cunoscut o persoană de toată isprava.
Doamnă cu doctorat în floricultură, are împreună cu soţul propriile sere, vine cu Vito pe marginea drumului şi îşi vinde florile. În vânt, cu maşinile vâjâind pe lângă ea.
Când nu este acolo, consiliază în privinţa amenajării florale a spaţiilor, firme mari. Mari, mari, nu aşa...

A muncit 7 ani pentru un doctorat, e umblată prin lume, deosebit de simpatică. Cum a început?
Cu bani mulţi, cu relaţii sus-puse, contracte cu statul. NU.
S-a dus pe la firme şi le-a zis şmecherilor:
„Lucrez fără bani! Dacă vă place, îmi daţi la final. Dacă nu, nu.”
Şi le-a plăcut. Aşa de mult, încât fiecare a recomandat-o mai departe.

Şi vinde şi pe marginea drumului.

La un moment dat, a vrut să angajeze o amărâtă să vândă ea, în locul ei. Salariu, bonuri de masă, plus procent din vânzări. A venit două zile, apoi gata. Îi e ruşine să vândă flori...

BONUSURI

(1)
La ţară, avem nevoie din când în când de oameni la câte-o treabă. Un cosit pe o parceluţă, dat un târnăcop 3 ore, chestii de astea pe care le pot face toţi ăia care freacă păhărelul cu tărie din electrozi la cele câteva "terase" din comună.
Promit că vin, rămâne stabilită ora şi nimic. I-aţi văzut voi?

(2)
În faţa bisericii sunt la fiecare slujbă cerşetori, în majoritate ţigănci. Care la slujbă nu intră, doar stau afară şi cerşesc, înconjurate de puradei. O femeie de pe acolo i-a zis unei cerşetoare să vină la ea acasă pentru o treabă, ar fi primit şi bani şi mâncare.
NU.
Munca-i ruşinoasă şi nesănătoasă. Parcă aşa era proverbul.