Amintiri cu Nutu Anghelina

În 1996 am avut şansa extraordinară să-l cunosc pe marele om politic Nuţu Anghelina, cel care l-a bătut la numărul de voturi pe Mudava - vindecătorul care ne chema să ne pătrundă cu energia lui.



Nuţu Anghelina era (şi sper că mai este şi i-au ieşit gărgăunii din cap) diacon în Biserica Ortodoxă. Mic de statură, îndesat, bine sprayat şi plin de energie, fost paraşutist la viaţa lui, tipul părea un italian tupeist care venise în ţara nimănui să spargă târgul în două cu şmecheria napoletană.
După revoluţie începuse nişte afaceri, aşa că până în 1996 strânsese ceva cheag din care făcuse un soi de cantină la Facultatea de Teologie, unde dădea de mâncare unor săraci (nu foarte mulţi, de ordinul zecilor din câte ştiu).
Dar pentru această faptă îşi făcea reclamă serioasă şi nu ştiu cum s-a gândit el într-o zi că deja e suficient de celebru, vrednic şi înţelept să păstorească neamul.

Aşa că a început să contacteze preoţii din ţară şi să le promită de toate, dacă preoţii conving enoriaşii după slujbă că el e omul aşteptat de popor.
La sediul lui de campanie şi de firmă se perindau zilnic preoţi din toate colţurile ţării, care plecau încărcaţi de promisiuni şi de mici donaţii.
Nuţu chiar credea în steaua lui, aşa că la momentul când l-am cunoscut singura lui grijă era să strângă numărul de semnături pentru candidatură, alegerea fiind apoi o certitudine, un fleac, o bagatelă, o simplă consecinţă a cernerii valorilor.

Eram la el în gheretă când a primit un telefon de afaceri


(sediul de firmă şi de campanie electorală a lui Nuţu Anghelina, în 1996)

Interlocutorul părea că e la prima convorbire cu viitorul preşedinte, fiindcă Nuţu i-a tăiat o frază cu următorul răspuns:

"Domne, eu vând orice: şi chiloţi şi cârnaţi, dacă ies bani!"

Probabil omul avea oarece reţineri, fiindcă vorbea cu o faţă bisericească şi nu-i venea să-i propună chiar orice afacere.
Eu, în calitate de consultant, am încercat să-l aduc cu picioarele pe pământ, sugerându-i să o lase moartă cu preşedinţia şi să joace jocul pentru care e pregătit mai bine - primăria de sector.
Am încercat să-i prezint avantajele: e cunoscut prin zonă, a făcut câte ceva, iar primăria nu e preşedinţie, ar fi o treaptă pe care ar folosi-o.

"După ce faceţi sectorul giugiuc, mai vedeţi", i-am aruncat ideea.

Vai de mine, din momentul ăla s-a tăiat şmecheria, am fost privit ca un agent odios al unei puteri contra lui, mi-am luat borseta şi dus am fost.

Un răspuns ca un verdict

După câteva zile, într-un week-end, am făcut o plimbare prin Munţii Neamţului, ajungând şi la Mănăstirea Sihăstria.
Trăia Părintele Cleopa, dar era foarte bolnav, aşa că nu putea primi oameni în chilie, cel puţin nu în mijlocul zilei, când am ajuns eu acolo.
Însă dacă aveai câte o întrebare, o nedumerire teologică, ceva de genul ăsta, puteai să spui unui ucenic de-al părintelui, care intra în chilie şi transmitea problema, revenind apoi cu răspunsul.
În cazul meu a fost mai simplu, am auzit singur, de afară, răspunsul strigat de părinte la întrebarea mea: "E bine să candideze un diacon la preşedinţie?"

"SMINTEAAAALĂĂĂ!"

Am plecat râzând pe înfundate, convins de succesul fulminant pe care avea să-l aibă Nuţu.