Eşti posesorul unei maşini superbe. Mare, puternică, chiar foarte puternică. 600 N/m.Păcat că în loc să o conduci tu pe ea, te conduce ea pe tine.
Adică tu mergi cu ea în funcţie de cât e motorul de tare, nu mergi în funcţie de trafic şi de ceilalţi proşti din trafic. De fapt fără „ceilalţi”, fiindcă tu nu eşti prost la volan, ci foarte priceput.
Să-ţi explic.
Suntem înainte de intrarea în intersecţie, aşteptăm verdele. Eu primul pe banda 2, tu cu două maşini în spatele meu, tot pe banda 2. În faţă, de cealaltă parte a intersecţiei, se vede banda 1 blocată cu maşini „parcate”, iar puţin şi mai în faţă un guşter oprit cu avariile jumătate pe banda 2, jumătate pe 1.
Se dă verde, pornim
Te vad în oglindă cum nu mai ai stare în loc, ai vrea să treci prin lumea din faţa ta, eşti nervos că nu pleacă toţi ca rachetele, mă apropii de momentul când e cazul să mă duc puţin pe linia tramvaiului ca să ocolesc guşterul oprit cu avariile, dau semnal din timp, dar tu sari din locul tău, FĂRĂ NICIUN SEMNAL, eşti convins că toţi sunt proşti şi nu l-au văzut pe ăla oprit cu avariile (dar ei merg într-un ritm civilizat) şi tu eşti deştept, beneficiind de 600 N/m normal că mă ajungi imediat, treci la 20 de cm de mine, exact când eu trec pe lângă guşter, deci eşti deja în triplare, dai forjă şi te bagi în faţa mea, apoi frână, că urmeză următorul semafor.
Unghiuri de vedere
Normal că privind lucrurile aşa, în dinamica aceasta incorectă, ţie, ca şi femeii tale faţă de care ai vrut să te dai mare, ţi s-a părut că eu m-am băgat în faţa ta care veneai cu viteză, şi nu că tu ai sărit cu manevre nesimţite şi forţări periculoase.
Morala
Aşa că de aia spun: maşina te conduce pe tine, nu tu conduci maşina în funcţie de ce trebuie. Şi tot guşter eşti la volan, oricâţi bani ai avea.

Don şofer căruia i-am arătat ce scrii zice că se întîmpla foarte des trebşoara asta pe autostradă în Olanda.
RăspundeţiŞtergere:)
Aoleu, comentariul anterior trebuia pus aici:
RăspundeţiŞtergerepoti sa incerci AccidentSketch.com ca sa explici mai usor scheme din astea din trafic ;)
RăspundeţiŞtergere