Cate ceva despre jurnalisti, pe intelesul tuturor

Atât cu ajutorul importantului (de)formator de opinie - cuţitarul veşnic adolescent Mircea Badea, căruia poate îi vom dedica un articol cu altă ocazie, cât şi a sute de urechişti-tastatori pe net, s-a ajuns să se arunce cu fecale în meseria de jurnalist, absolut aiurea.
Din capul locului trebuie spus un lucru: jurnalişti nu sunt (doar) ăia pe care îi vedem la televizor, nu vedetele afectate de meteorismul banalităţilor pe contracte grase la tv dau măsura acestei meserii superbe.

Am avut şansa să cunosc o serie de jurnalişti adevăraţi, oameni care chiar fac această muncă zi de zi, neştiuţi de marele public. Numele lor este scris mic sub titlul articolelor sau la final, nu este reţinut de marea masă care ştie doar de vedete.
Ei sunt cei care umplu paginile ziarelor, nu trebuie confundaţi cu aceia care scriu bârfe mondene sau atacuri politice direcţionate din cabinetele unor miliardari.
Sunt oameni obişnuiţi care muncesc pe-o leafă modestă, de cele mai multe ori, beau cafea de 1 leu de la dozator, îşi iau în cap pungile cu nevricale acre ale şefilor – în genere infinit mai bine plătiţi ca ei, fără să facă mare lucru.

Să coborâm în concret

POVEŞTI ADEVĂRATE

Păunescu şi reportofonul minune

O jurnalistă trebuia să-i ia interviu lui Păunescu, pentru un ziar. Sarcină de sus. Se ştia că bardul e pretenţios, are senzaţia că tot ce spune e antologabil, trebuie respectat la virgulă ce a spus el, nu merge să faci un interviu povestit şi cu trei citate.
Se fac la redacţie jdemii de teste cu aparatura de înregistrare, totul perfect. Merge femeia acolo, îşi face treaba, când ajunge la redacţie, bombă: nu se înregistrase nimic. Aparatura avea o hibă ascunsă şi pur şi simplu oricâte teste făceai, tot putea să dea un rateu când îţi era lumea mai dragă. Şi dăduse.
Ce panaramă, ce circ, ce jigniri a trebuit fata aia să suporte şi din partea bardului şi a conducerii ziarului e greu de imaginat.
Când singurii care trebuiau luaţi la întrebări erau cei care se ocupă de achiziţia de aparatură şi probleme tehnice. Cărora li se spusese de N ori despre probleme şi mereu amânaseră.

Ştefan Bănică, juniorul corigent la română

Ordin să se ia interviu marii vedete, bomba sexului tare, Ştefaaaaan Băniiiicăăă.
Interviul se centra pe amintiri ale juniorului despre tatăl lui. A acceptat marea vedetă să i se trimită pe mail întrebările, urmând să dea el răspunsuri cucuvintelelui.
A trimis numai răspunsuri monosilabice, de nu a putut fata aia de la ziar să-şi facă treaba. Şi nu era vorba de un tabloid, ci de ziar serios şi de articol omagial pentru seniorul Bănică. Dar dacă nu se filmează, ca să fii văzut cu lacrimi în ochi şi să faci circ, tot degeaba...
Deci despre tac-tu, bă, pentru care pretinzi că ai veneraţie nu eşti în stare să scrii la o întrebare 5 propoziţii, să faci o evocare de clasa a V-a? Nu.

Porcuşorul de serviciu

Misoginul Cristi Puiu. Un deplasat. Contactat fiind de o jurnalistă serioasă, femeie în toată firea, cu cărţi scoase, respectată în domeniul ei, a început să-şi etaleze talentele de masculă cuceritoare. Din primul moment a tratat jurnalista ca pe o puştoaică de 17 ani pe care a agăţat-o la mall, cu ocazia reducerilor.
Flirturi de doi lei, interpretări ale fiecărui cuvânt, aluzii porcoşite de genul NU AVEM CHIMIE AMÂNDOI.
Bineînţeles că femeia a renunţat la orice inteviu şi l-a lăsat să aibă chimie mai departe cu maică-sa.

Florin Piersic

Cunoscut marelui public drept un sensibil şi un generos, este un tip plin de orgolii meschine, lipsit de orice respect pentru interlocutor, ahtiat să pună în inferioritate şi să arate că e genial - un coşmar pentru orice jurnalist care primeşte sarcina să discute cu el.

Şi câte şi mai câte poveşti de acestea sunt...

Nu vă mai spun despre cei acreditaţi la partide din partea ziarelor mari, care stau câte jumătate de zi cu sendviciul în traistă ca să scuipe Ponta, Berceanu, Crin, Boc, Blaga, câte două propoziţii.

---

sursa foto