Demonul internetului

În copilărie şi adolescenţă, ca mai toţi băieţii, am avut parte de la tata de mii de teorii.
Unele valoroase, altele simple dorinţe ale tatălui de a-şi păstra în ochii copilului, cu orice preţ, imaginea de model absolut şi entitate omniscientă şi omnipotentă.
Printre lucrurile valoroase pe care mi le-a spus este şi:





ÎNCEARCĂ MEREU SĂ TE PORŢI CA ŞI CUM TE-AR VEDEA MII DE OCHI!

Nu mi-am dat niciodată seama dacă acest sfat era fundamentat pe o frică inconştientă de Securitatea lui Ceauşescu - toţi românii erau convinşi pe atunci că sunt motive serioase să fie urmăriţi şi asta se poate întâmpla oricând, deşi se ocupau cu trei lulele, trei surcele - sau era vorba de un anumit fond de moralitate seculară, căci tata era pe atunci un ateu convins.
Cert este că mi-a spus-o cu aşa un patos încât am ţinut minte ideea toată viaţa şi, mai mult decât atât, m-am întrebat adesea cât de posibil e să ajungi la aşa ceva.
Această idee a ţinut o vreme loc în mine de Cerber al Supra Eului care ma marâia şi când făceam câte-o biluţă de muc şi când aveam un episod frenetic de masturbare puberală.
Desigur, cu trecerea anilor, lucrurile s-au mai sedimentat, normele morale au fost ciocănite şi au luat forma dorită de mine, dar undeva sfatul tatălui a rămas activ şi funcţionează bine şi acum, mai ales în domeniul luptei cu schizoidizarea la care te invită permanent internetul.

De-a baba oarba

Eu, ca şofer ce mă aflu, am observat că internetul e ca şi maşina: scoate caracterul din om imediat.
Când ne intersectăm la intrarea într-un magazin îmi faci loc, vrei să pari amabil, zâmbeşti, iar când eşti în maşină devii un porc, stropeşti trecătorii, nu mai dai voie la nimeni să treacă.
Vrei să fii primul mereu, să trăieşti doar tu, tu şi iar tu.
Când facem cunoştinţă eşti iar amabil, încerci să faci impresie bună, îţi alegi vorbele, iar când deschizi calculatorul te transformi în ăla care îţi doreşti să fii, ăla care spune verde-n faţă orice mizerie, fără filtru şi fără discernământ.

A devenit un fapt acceptat de prea mulţi că pe internet se poate spurca, că există un limbaj special al internetului în care este permis orice între două nick-uri.
Chiar dacă nick-ului cu care te semnezi într-un comentariu îi ataşezi adresa blogului tău "pe persoană fizică", adică "nuş"- îţi permiţi orice, că e pe net.
La biografie pe blogul tău explici că-ţi place lectura, că de mic făceai cărţile şi almanahele zdrenţe, că ai studiat pianul şi ikebana, ai călătorit şi admiri stilul rococo şi deteşti influenţele cubiste în arhitectura instituţională, dar când comentezi pe internet îi iei la trei păzeşte pe toţi, le bagi cucu-n gură, îi trimiţi la origini, le dai clanţă.
Dacă se sesizează vreunul că nu vorbeşti civilizat zici: "pardon? nu ştiam că un nick "camionagiu" vrea respect."
Deci trebuia să-mi spun "socrate newton" ca să nu iau ce nu se cuvine în gură. Am priceput. Chestie de coduri comunicaţionale.

Ca să nu mai vorbim de faptul că ar trebui poate să realizezi că eşti tot tu, orice ai face, sub orice nume, chiar dacă sub nick nu îţi pui numele real. Şi să te porţi într-un singur fel, acela care te defineşte şi te modelează mai departe.
Pentru că orice iese din noi ne defineşte, dar ne şi construieşte şi reconstruieşte.
Dar se pare că asta e ceva foarte greu de priceput şi de asimilat, de vreme ce vezi prin subsolurile ziarelor nişte comentarii absolut idioate la articolele unor oameni remarcabili.
Zice Andrei Pleşu ceva, comentează "gigi3499" o porcărie sinistră.
Dar acel "gigi3499" e şi el un om, un "Ion Popescu" care nu are nici cea mai mică jenă în a scrie mizerii pe internet, nu realizează că pe stradă n-ar avea curaj şi n-ar fi vrednic nici să-i dea "Bună ziua!" lui Pleşu.

Internetul - iluzia irealului

Întâlneşti destul de des ideea că internetul nu e "viaţa reală", în realitate e altceva.
Unii percep internetul ca pe ceva total diferit de lume, o lume lângă lume şi nu o lume în lume.
Ei socotesc internetul ca pe un spaţiu care nu are nicio legătură cu cel al străzii, cu interioarele clădirilor, cu oamenii în carne şi oase.
Adică, mă-nţelegi, poţi să-ţi faci necesităţile în gura unuia pe internet, iar apoi când îl întâlneşti la terasă:
"Hai noroc, Fane, ce mai faci, bătrâne? Nu te-am mai văzut de-un car de ani!"
"Păi m-ai văzut ieri pe blogul lui X, unde mi-ai zis că-s un ţăran care o iau la UE."
"Hai bătrâne, ştii cum e pă net... Bei o bere?"

Şi chiar am cunoscut astfel de oameni.
Respectul lor de sine nu avea de suferit pentru că trăiau în dublu, nu considerau că sunt în neregulă, caracterul lor nu era, vezi-Doamne, definit şi afectat de cum se relaţionau pe internet. În viaţă ei sunt altfel....

Dar este exact ca şi cu starea de somn şi cea de veghe. Dacă visezi că ba te baţi, ba faci sex în grup, nu e sănătos să te crezi pur ca Maica Tereza, când te trezeşti.

---

sursa foto