Doua Pegasuri si doi baieti

Sunt uimit să văd în adulţii pe care îi ştiu de mult, copiii de altădată. Sau invers vorbind, dacă te uiţi atent la un copil când e pe la 12 ani, vezi viitorul adult.

TRECUT

Eu şi Marius, în copilărie. Amândoi aveam Pegas cu şea scurtă. Niciodată nu mi-au plăcut alea cu coarne lungi, chopperele ca să zic aşa.
Eu n-aveam nicio altă treabă cu Pegasul meu cel verde, în afară să merg cu el. Marius îl bibilea pe-al lui, îl tuna, îl spăla, îl înnebunea.

Pegasul meu arăta stock. Adică şi la momentul când l-am dăruit unui copil, căci eu făcusem vreo 20 de ani între timp şi bietul Pegas stătea nefolosit pe balcon de ani de zile, arăta exact ca atunci când l-am cumpărat.

Pegasul roşu al lui Marius strălucea mereu, avea ochi de pisică, antenuţe şi încă nişte briz-brizuri de nici nu le mai ţin minte bine.
Una-două, Pegasul lui Marius era cu cracii în sus, că ba mai strângea el nişte spiţe că nu era chiar perfect, ba nu ştiu ce mai făcea.

Al meu era călărit şi atât.
Exploatat într-un mod nemilos, era un fier cu care alergam prin Herăstrău, pe Şoseaua Nordului spre Cartierul Aviaţiei la o mătuşă a lui Marius şi prin Băneasa, spre Grădina Zoologică.

Marius m-a învăţat să merg cu semnale, cu asigurări, pe Dumnezeul meu dacă exagerez cu ceva, mulţi nu merg cu maşina cum mergea el la 12 ani cu Pegasul.

PREZENT

Marius e instructor auto, printre altele. Ştie o grămadă de chestii tehnice, repară, desface, face la loc la maşină, te doare capu’ frate.
Maşina lui e curată, bibilită atât cât poate.

Eu atehnic, varză, nu ştiu decât de dat de covrig. Ştiu, e ruşine pentru un bărbat dar ăsta sunt.
Maşina mea e murdărică, nu mă dau peste cap să fie perfectă.
O consider un obiect cu care îmi fac treaba.
Când e ceva la maşina mea, Marius face. Eu iau cafele şi casc gura ca muta la @#$%^.
Eventual îl ţin de vorbă.

Suntem exact tot ăia doi cu Pegasurile. Doar că au mai trecut câţiva ani. O juma de viaţă, în fine.

foto - latrecut.ro