Eu la curve - 1995

Anul 1995 a fost fantastic pentru mine. Aveam 22 de ani, eram plin de orgoliu, de fapt nimeni nu era ca mine, aşa aveam eu senzaţia.
Eram în anul I de facultate şi de puţin timp dăduse în mine, cu toată forţa pe care numai cine o ştie pe propria piele o poate pricepe, CHEMAREA CĂLUGĂRIEI, cum o numeam eu cu mândrie maximă şi deloc creştină.

Aşa ca idee imaginează-ţi starea de îndrăgostit total, pe care sper că o cunoaşteţi toţi, dar combinată cu o detaşare şi o pace inefabile.
Iubeşti dar nu te temi că pierzi iubirea, eşti liniştit şi arzi, le ai pe toate pentru că nu vrei mai nimic din lume.
E ceva special şi unic.



Ei, dar o vorbă spune că „geaba voinţă dacă nu-i şi putirinţă”

„CHEMAREA” exista, dar materialul era prost de tot.
De fapt, nu pricepusem eu mai nimic din ce înseamnă viaţa monahală adevărată – muncă, rugăciune şi smerenie -, nici nu miroseam eu smerenia necesară pentru asemenea schimbare a vieţii, eram mai mult un puşti înfocat şi mândru.
Nu-mi mai amintesc exact ce credeam despre călugărie, dar mi-e clar că mă domina senzaţia că aveam să dau moartea-n bibilici la mănăstire.
Adică exact ce nu trebuie.

La un moment dat nu ştiu cum îmi vine mie ideea imbecilă că trebuie s-o închei cu lumescul într-un mod triumfal, să le ştiu pe toate, ca să mă pot dedica apoi liniştit lui Dumnezeu.
Deci trebuia să am în scurt timp mai multe experienţe, printre care – NORMAL - şi a curvăsăriei.

Deci hai cu Jan la curve

Mergem la Gara de Nord, eu luasem la mine paşaportul ca să îl lăsăm granţie pentru fată.
Trage Jan Audi-ul 80 la bordură, se apropie peştele, un ţigan nespălat, şi începe parlamentarea.
Jan vorbea tare şi agresiv, ca şi cum era de-al lor, eu cu capul în pământ mă gândeam dacă îi e chiar aşa de plăcută lui Dumnezeu calea experimentalistă pe care am apucat-o.
Negocierea ia sfârşit, dau paşaportul (care expira într-o lună, ţiganul nu s-a uitat şi la chestia asta) şi ne dă fata.
O puştoaică de vreo 14 ani, frumuşică ea şi cu un aer relativ nevinovat.

Ajungem la o casă pe care o avea taică-meu închiriată pentru nişte activităţi pe cont propriu, Jan intră cu fata în dormitor, eu făceam treişe-paişpe pe dincolo, sfâşiat de sentimente de vinovăţie.
Iese Jan după vreo 5 minute, sincer nu am înţeles de ce nu a tras o labă, şi intru eu.
Gogule, când am văzut copila aia nevinovată în pat cu cearşaful alb peste ea şi privindu-mă cu ochii mari şi umezi mi s-a tăiat de sex, de viaţă, de tot să moară mama, nu-mi puteai urni scula nici cu tot neamul lui Naomi Campbell.
Icoana din perete se uita într-un mod ciudat la mine, eu nu mai eram aşa sigur că trebuie să am toate experienţele lumii înainte de mănăstire, îmi trecuse de toate şi îmi venea doar să ocrotesc fata şi s-o scap de păcate.

„Hai, Jane, să mergem. Nu pot să fac asta!”, zic ieşind val-vârtej din cameră. Jan nici nu se încheiase bine la nădragi şi se uita la mine, prostit.
Ne urcăm cu fata în maşină, Jan conducea şi eu o chestionam pe fată:
„De unde eşti, cum ai ajuns să faci asta, ştii că nu e bine etc.”.
Sărăcuţa, era o fată din partea cealaltă a ţării, cu mulţi fraţi acasă, o ducea greu şi fugise de acasă.
Fusese luată direct de ţigani şi convinsă la prostituţie.
Adesea avea clienţi poliţişti din zona gării.
„Dar nu vrei să te duci acasă?”, am întrebat-o scurt.
S-a bucurat enorm, a zis că îi e frică de ţigani, dar dacă aranjăm noi, se duce.
Am fost acasă am luat nişte bani mai mulţi, fata a fost urcată în tren şi trimisă la părinţi după o morală zdravănă.
Luni de zile am mers cu capul în pământ prin zona gării, că mă omorau ţiganii dacă mă recunoşteau.

Aşa am fost eu şi la curve.

---

sursa foto