Gheorghe

Strânşi ca în chingi în viaţa de zi cu zi, în trafic, în sunetele oraşului care ne poartă spre Dumnezeu ştie unde, în tehnologie şi în trupurile astea care odată cu vârsta încep să ne pună probleme, tindem să ne uităm rădăcinile, începuturile, strămoşii, cauzele.
Suntem cum suntem fiindcă avem anumite gene, am primit o anumită educaţie, o anumită susţinere în viaţă, dacă strămoşii noştri erau altfel decât au fost, fără îndoială şi noi am fi fost acum altfel.

Din păcate, nu prea putem ştim multe despre strămăşii noştri, în general mai departe de bunici nu putem merge cu cercetarea. Dar e bine şi atât pentru a realiza, încă o dată, că fără alţii am fi fost nimic. Sau altceva.

Gheorghe s-a născut în Moldova, în anul 1914.
La vârsta de 2 ani i-a murit tatăl, un om vrednic, rămânând doar cu mama, care avea apucături cam înfierate de Biserică.
Aşa că bietul Gheorghe a început să umble prin rude, încă de pe la 4 ani. La 6 ani deja şi-a luat viaţa în mâini, mutându-se la Moş Costache, care i-a dat un pat, masă şi postul de cioban al satului.
Da, la vârsta de 6 ani, la care eu nu mă îmbrăcam prea bine şi făceam nişte funde la pantofi de murea lumea, Gheorghe avea grijă de toate oile satului.
Pentru această muncă era plătit, şi Gheorghe a început să pună bănuţ peste bănuţ, fiindcă ştia că va trebui să se însoare şi să aibă casa lui.
Cum făcea o sumă mai mare cumpăra nişte materiale de construcţie şi le depozita la Moş Costache.

Anii au trecut, Gheorghe a făcut printre timp şi puţină şcoală, doar cât să ştie să scrie şi să citească.
Se apropia de vârsta încorporării şi dat fiind că maică-sa era în grija lui, ar fi fost scutit de armată, ca întreţinător de familie.
Îşi ajuta el mama, dar nu pe cât ar fi vrut ea, fiindcă băutura nu e niciodată destulă pentru o alcoolică, aşa că femeia îl tot şantaja că dacă nu-i dă mai mult îl reclamă la autorităţi că nu o întreţine cum trebuie şi o să-l ia în armată.

Dar Gheorghe era un om puternic şi mândru, aşa că la împlinirea vârstei de încorporare s-a dus singur. A făcut armata 3 ani, cât era atunci.
După armată s-a întors în sat, şi-a făcut casă şi s-a însurat. Era în anul 1938.
A făcut prima fată din cele 5 pe care le-a avut, iar în 1939 a fost concentrat.
Din 39 până în 44 a venit de câteva ori acasă în permisie şi a mai făcut nişte fete superbe.

În 1944 a fost luat prizonier de ruşi, pe dealurile de la Bârnova,
când armatele sovietice au rupt frontul din zona Iaşi.
A fost dus cu un vagon de vite în Siberia şi a spart piatră la temeraturi cumplite, apa îngheţa până jos dacă o turnai din cană.
Pentru această muncă erau hrăniţi cu varză fiartă şi sărată, şi ei mai reuşeau să mai fure nişte peşte din lagăr.
După terminarea războiului şi înfrăţirea României cu URSS regimul s-a mai îmblânzit puţin, erau lăsaţi mai liberi, ba chiar erau curtaţi să rămână în URSS căci bărbaţii erau puţini după război. Gheorghe nici n-a vrut să audă de rămas, dar vremelnic a avut şi o iubită rusoaică de care mai vorbea la bătrâneţe, când se abţiguia niţel.

A fost eliberat în 48,
când venirea în ţară a fost fantastică. Ruşii i-au dus până la graniţă cu trenul, iar de acolo au mers toţi românii în alai prin sate, pe jos şi se opreau peste tot la mâncare şi băutură.
Poporul era fericit că se întorceau acasă cei pe care îi credeau morţi şi se intindeau mese la răscruci.
Când a ajuns acasă o fată nici nu îl cunoştea, căci era născută când el a fost luat prizonier.
Dar fetiţa era convinsă că îl cunoaşte:
“Tatăl meu e frumos, frumos”, zicea ea.
“Dar de unde ştii tu? Cum e?, întreba câte unul.
Ea se uita în jur şi zicea:
“Iote, e frumos ca câmpul ăla de rapiţă!” (galben ca aurul moale şi pur)

S-a pus din nou pe muncă, a mai cumpărat ceva pământ, iar după puţin timp i l-au luat comuniştii la CAP, cu forţa, după ce el i-a alergat şi cu toporul. Dar l-au forţat până la urmă să renunţe, şantajându-l că dacă nu renunţă îi scot din şcoală prima fată.
A muncit Gheorghe şi şi-a crescut cele 5 fete, le-a ţinut în şcoală, pe fiecare cât a vrut să înveţe.
Una a ieşit farmacistă, una medic, două cu studii medii, la oraş şi ele, şi una s-a măritat şi s-a stabilit în satul vecin.

Şi a murit Gheorghe senin, în iarna lui 1990, în bucătărie, căzând cu faţa în sus, dezghiocând porumb.

---

sursa foto