O zi cu Carcalete

La DRPCIV era agitaţie mare. Carcalete şi Bulanlău, ascunşi după dozatorul de cafea de unde se adăpau de câteva ori pe zi cu câte un păhărel de 1 leu bucata, discutau despre micşorarea veniturilor la bugetari:

“ ’tu-i în gură de căcănari, cum mă să iei din banii ălora de-şi face treaba pe şosele? Ei chiar nu se gândeşte ce responsabilitate are noi?”

„Da, bă, Bulanlău, pe familia mea dacă nu zici de nota zece. Păi eu sunt cu casa la roşu şi ei îmi ia din bani?”

„Mă mânca-ţi-aş peleu tău, fii atent, toate ca toate, da’ vezi cum o dai la învârtit azi la examene, că am primit un telefon de la Şunculescu, îl ştii, ăla de la 2 şi-un sfert, cică e băieţii de la trafictube pe traseu şi vine la pont dupe noi.”

„Bă să mori tu în FURADAN că nu minţi? E răi mă azi?”

„Fiare, bă, fiare! Lăcătuş e preacuvios pe lângă ăştia. Cică se întâlneşte acu la sediul lor central, face planu şi vine dupe noi să ne ginească. Ai grijă mare! Cică Zoso e nedormit, a venit azi-noapte de la Braşov special pentru acţiunea asta, plus că ăla e rău de regulă... Ai auzit cum mănâncă el friptura, nu?”

„Nu, mă, cum?”

„În sânge, adică întâi cere o cană de sânge, zdrang o aruncă în farfurie, apoi pune carnea în ea!”

„Pfoai, să moară mama!”, îşi arse Carcalete una peste frunte. Şi azi am cu Alifie din Clanul Robinet!

Câteva ore mai târziu, la Parcul IOR, maşinile şcolilor de şoferi stăteau cuminţi la coadă iar elevii făceau treişpe-paişpe pe lângă instructori.
Un grup de poliţişti examinatori, în frunte cu Carcalete, veneau cu mapele la subsoară.

„Toată lumea adunarea aici!”, zise Carcalete autoritar.
Vreau să înţelegeţi bine: la mine nu merge cu şmecherii, vreau să conduceţi frumos şi regulamentar, lăsaţi-ne cu vrăjeala cu aranjatul oglinzii, a scaunului şi alte panarame, când vine examinatorul în maşină să fiţi deja pregătiţi să susţineţi examenul de traseu.”

„Da, sefu, se auzi glasul unui ţigan plin de aur, cu moacă de infractor recidivist!”

Se făcu repartizarea elevilor la examinatori, lui Carcalete îi reveni ţiganul aurit şi încă doi tineri, un băiat şi o fată, la vreo 18-20 de ani.
Primul să urcă la volan puştiul, în dreapta Carcalete, iar în spate fata înghesuită pe bancheta minusculului Citroen de ţiganul transpirat.

„Ai grijă, băi băiatule, cum conduci, să nu ne bagi în stâlp să murim, să umpli maşina de sânge cu noi în ea, că sunt nedormit şi totul depinde de tine. Azi nu pot să pun o frână!”

Puştiul începu să tremure din toate încheieturile, să transpire, îi muri motorul la plecare de cinci ori, după parcurgerea primilor metri, la viraj se urcă cu roata din spate pe bordură.

„Păi bine băi, iei semafoarele dupe tine? Eu îţi dădeam carnetul din prima, da’ aşa...”

„Domnule poliţist, ştiţi, nu ştiu cum s-a întâmplat...”

„Hai, domnişoara la volan!”

Mai mult moartă decât vie, fata îşi puse centura şi porni. Traficul era aglomerat şi nici nu făcu 50 de metri că fu pusă la o întoarcere peste liniile de tramvai.

„Hai, mai repede, dormim aici?, se răţoi Carcalete.

„Păi dau prioritate la tramvai, că...”

„Păi e timp.”

Fata încercă să plece repede, dădu brusc drumul la ambreiaj şi maşina se opri cu icnet chiar pe şină.
Tramvaiul frână, aruncând călătorii unii peste alţii.

„Păi bine domnişoară, ne omori? Neasigurare, picat.”

Trăgându-şi nasul, ţiganul porni în blană, fără asigurare, fără nimic, se înscrise direct în banda 2.

„Eee, aşa da plecare, mai zic şi eu, siguranţă, alea-alea! Aţi văzut copii?, făcu Carcalete către picaţii care lăcrimau pe banchetă.
Acum, la Magazinul Titan mergem înainte tot pe Liviu Rebreanu”.

„Da şefu!”

Motorul răcnea isteric, ţiganul mergea cu a doua la 5000 de ture.

„Putem să dăm viteza 5 deja, mergem înainte!", spuse Carcalete.

Ţiganul se apropia în trombă de semaforul care se făcuse roşu. Cu o frână nebună, care lăsă dâre de cauciuc de 30 de metri, ţiganul opri maşina pe trecerea de pietoni.

„Foarte bine, foarte bine! Vedeţi copii? Nu a pierdut semaforul din vedere, cu toate că mergea cu viteza legală!”

Pietonii treceau prin faţa şi prin spatele maşinii de şcoală, aruncând pe furiş priviri acuzatoare către poliţist şi examinat.
Se dădu verde, dar o doamnă în vârstă încă nu degajase trecerea de pietoni.

„Fă hoaşcă, dacă-ţi bag o mână-n perucă şi te iau la picioare ajungi mai repede la Dumnezeu, auzi?”, urlă ţiganul ieşind jumătate pe geamul deschis, trăgând şi o flegmă.

Femeia se grăbi cât putu, iar când ajunse pe refugiul tramvaiului se prăbuşi de epuizare.

„Ei, copii, vedeţi, asta înseamnă grija pentru fluidizarea circulaţiei!”
Admis, stimate domn! Conduceţi foarte frumos pentru Bucureşti, sunteţi bine adaptat.”

„Păi şefu, merg de 10 ani fără carnet!”

„Ăăă, copii, nu uitaţi că simţul umorului e o calitate extraordinară la un şofer! Ne vedem data viitoare!”

(VA URMA?)