După cum se ştie, mămăliga nu explodează. Mămăliga se mulează.Pe conducător, pe vânt, pe modă, pe ce zice ăla mai tare, pe roman, pe turc, pe neamţ, pe rus, pe american, pe ăla cu paru sau pe ăla cu grătaru .
De ceva timp încoace, marele jongleur cu rahatul şi elicea, Dan Diaconescu, a început o campanie umanitară furibundă. Nu te lasă până nu te ajută.
Cum te prinde cum te-ajută, te mai lasă o minută, iar te prinde iar te-ajută.
Îţi aduce apă-n porta ta de sinistrat notoriu ce eşti – Nu ţi-e sete? Nu contează, se filmează! -, promite diguri, intervenţii, pune întrebări cu fitil „V-a ajutat cineva până acum?, Mai merită ăştia să fie la putere?, Păi dacă i-aţi votat...”.
Adică e în campanie. Căci se aude în piaţă că ar fi dat în boala candidaturii la Preşedinţie.
Mi se pare absolut normal. El era tot ce lipsea în peisajul prezidenţiabil românesc, după diaconul cârnăţar Nuţu Anghelina, biopetarda Mudava care ne chema să ne penetreze cu energia lui şi încă nişte imbecili care, săriţi din baie cu prosopul pe ei şi cu gelu-n scăfârlie, voiau să ne conducă.
Imbecilitatea cu notorietatea
După 50 de ani de comunism în care cam nimeni, cu excepţia câtorva artişti daţi pe la televizor şi a celor mai iubiţi fii ai poporului, nu era recognoscibil de marele public, zăgazurile s-au rupt şi, peste noapte, ne-am umplut de lăţei notorii.
Unii cântă, alţii dau din fund, alţii făsâie soluţii pentru stabilitate economică, sănătate sau pentru dat slana jos.
Fiecare încearcă să ajungă cunoscut, convins fiind că notorietatea e cheia pentru succes. Adică pentru bani.
Până la un punct ţine figura, însă la noi deja s-a ajuns la faza când nu mai contează nimic decât „să te ştie lumea”.
Nu mai e luată în calcul varianta că te faci de râs şi te compromiţi, dacă nu eşti atent şi la marfă şi joci totul pe cartea ambalajului.
În această plasă au căzut o grămadă de aspiranţi la fotoliile decizionale, care au fost convinşi că este suficient să râgâi ceva la televizor şi gata, lumea-ţi arde-n bilă o ştampilă.
Dar Miticul nu e prost, e adaptabil
După cum se ştie, mămăliga nu explodează. Mămăliga se mulează.
Pe conducător, pe vânt, pe modă, pe ce zice ăla mai tare, pe roman, pe turc, pe neamţ, pe rus, pe american, pe ăla cu paru sau pe ăla cu grătaru.
Dar Miticul repede se-aprinde şi repede se reorientează, alunecând prin sinergia faptelor.
Asta n-au înţeles aspiranţii la scaune: că degeaba te duci în piaţă, la sinistraţi, la APACA, dacă nu ai acel ceva care să te urce sus şi mai ales să te menţină în cărţi.
Dacă iei orice om normal, nu Manea slutu şi urâtu, nu Adonis, îl urci într-o limuzină, îi pui un Tuareg în faţă şi unu-n spate, îi dai patru graşi cu ceafa lată după el şi-l trimiţi la inundaţii, în piaţă, la o grevă, lumea o să se strângă în jurul lui ca la urs, din toate colţurile o să se urle nemulţumiri şi solicitări de ajutor, deşi nimeni nu ştie cine-i ăla şi ce poate.
Iar mâine aceiaşi oameni se vor strânge în jurul altuia.
Asta nu înseamnă nimic.
În acestă plasă a falsei puteri, a notorietăţii care se transformă în mod automat în valoare de piaţă au căzut mulţi, din diverse domenii.
Inclusiv vedete tv de genul Mircea Badea, Teo Trandafir, Florin Călinescu şi încă vreo câteva zeci care s-au dovedit a fi vedete de cartoon network şi în afară de pătrăţica în care erau cineva, nu contau pentru nimeni.
Mircea Badea cărat valizele ASIA, a ars nişte chibrituri, a încercat să scrie pe cont propriu şi după nişte ani s-a întors plângând la Nenea Voiculescu şi la salariul sigur.
Teo Trandafir a căzut sub BLESTEMUL SÂRBULUI, despre care poate vom mai vorbi şi după plecarea de la PRO nimic nu-i iese, în afară de a se face de râs prin mişcările geo-politice de pendulă supraponderală.
Flooooriiiiin Călineeescuuu, superb cu mânuţele alea două pe care, seară de seară, la PRO TV - eheeei în preistorie - nu ştia dacă să le arate sau nu din mânecile în care avea soluţii pentru orice, s-a dovedit o banală capsă când a încercat să facă efectiv ceva, dincolo de dat din clanţă.
Abia aştept candidatura lui Dan, o să ne distrăm pe cinste.
Iar piesa se va încheia în lacrimi şi sânge, în direct la OTV, cu un Dan Diaconescu murind în braţele Elodiei, asasinat de Oswald – Adrian Iovan.
Cum te prinde cum te-ajută, te mai lasă o minută, iar te prinde iar te-ajută.
Îţi aduce apă-n porta ta de sinistrat notoriu ce eşti – Nu ţi-e sete? Nu contează, se filmează! -, promite diguri, intervenţii, pune întrebări cu fitil „V-a ajutat cineva până acum?, Mai merită ăştia să fie la putere?, Păi dacă i-aţi votat...”.
Adică e în campanie. Căci se aude în piaţă că ar fi dat în boala candidaturii la Preşedinţie.
Mi se pare absolut normal. El era tot ce lipsea în peisajul prezidenţiabil românesc, după diaconul cârnăţar Nuţu Anghelina, biopetarda Mudava care ne chema să ne penetreze cu energia lui şi încă nişte imbecili care, săriţi din baie cu prosopul pe ei şi cu gelu-n scăfârlie, voiau să ne conducă.
Imbecilitatea cu notorietatea
După 50 de ani de comunism în care cam nimeni, cu excepţia câtorva artişti daţi pe la televizor şi a celor mai iubiţi fii ai poporului, nu era recognoscibil de marele public, zăgazurile s-au rupt şi, peste noapte, ne-am umplut de lăţei notorii.
Unii cântă, alţii dau din fund, alţii făsâie soluţii pentru stabilitate economică, sănătate sau pentru dat slana jos.
Fiecare încearcă să ajungă cunoscut, convins fiind că notorietatea e cheia pentru succes. Adică pentru bani.
Până la un punct ţine figura, însă la noi deja s-a ajuns la faza când nu mai contează nimic decât „să te ştie lumea”.
Nu mai e luată în calcul varianta că te faci de râs şi te compromiţi, dacă nu eşti atent şi la marfă şi joci totul pe cartea ambalajului.
În această plasă au căzut o grămadă de aspiranţi la fotoliile decizionale, care au fost convinşi că este suficient să râgâi ceva la televizor şi gata, lumea-ţi arde-n bilă o ştampilă.
Dar Miticul nu e prost, e adaptabil
După cum se ştie, mămăliga nu explodează. Mămăliga se mulează.
Pe conducător, pe vânt, pe modă, pe ce zice ăla mai tare, pe roman, pe turc, pe neamţ, pe rus, pe american, pe ăla cu paru sau pe ăla cu grătaru.
Dar Miticul repede se-aprinde şi repede se reorientează, alunecând prin sinergia faptelor.
Asta n-au înţeles aspiranţii la scaune: că degeaba te duci în piaţă, la sinistraţi, la APACA, dacă nu ai acel ceva care să te urce sus şi mai ales să te menţină în cărţi.
Dacă iei orice om normal, nu Manea slutu şi urâtu, nu Adonis, îl urci într-o limuzină, îi pui un Tuareg în faţă şi unu-n spate, îi dai patru graşi cu ceafa lată după el şi-l trimiţi la inundaţii, în piaţă, la o grevă, lumea o să se strângă în jurul lui ca la urs, din toate colţurile o să se urle nemulţumiri şi solicitări de ajutor, deşi nimeni nu ştie cine-i ăla şi ce poate.
Iar mâine aceiaşi oameni se vor strânge în jurul altuia.
Asta nu înseamnă nimic.
În acestă plasă a falsei puteri, a notorietăţii care se transformă în mod automat în valoare de piaţă au căzut mulţi, din diverse domenii.
Inclusiv vedete tv de genul Mircea Badea, Teo Trandafir, Florin Călinescu şi încă vreo câteva zeci care s-au dovedit a fi vedete de cartoon network şi în afară de pătrăţica în care erau cineva, nu contau pentru nimeni.
Mircea Badea cărat valizele ASIA, a ars nişte chibrituri, a încercat să scrie pe cont propriu şi după nişte ani s-a întors plângând la Nenea Voiculescu şi la salariul sigur.
Teo Trandafir a căzut sub BLESTEMUL SÂRBULUI, despre care poate vom mai vorbi şi după plecarea de la PRO nimic nu-i iese, în afară de a se face de râs prin mişcările geo-politice de pendulă supraponderală.
Flooooriiiiin Călineeescuuu, superb cu mânuţele alea două pe care, seară de seară, la PRO TV - eheeei în preistorie - nu ştia dacă să le arate sau nu din mânecile în care avea soluţii pentru orice, s-a dovedit o banală capsă când a încercat să facă efectiv ceva, dincolo de dat din clanţă.
Abia aştept candidatura lui Dan, o să ne distrăm pe cinste.
Iar piesa se va încheia în lacrimi şi sânge, în direct la OTV, cu un Dan Diaconescu murind în braţele Elodiei, asasinat de Oswald – Adrian Iovan.
Un predecesor al lui DD, ciobanul Fecali, a încercat ceva similar. Mai mult chiar, n-a dat doar din gură ci chiar a construit nişte case. Şi l-a ajutat cu ceva? Deloc. Nici măcar cei care au primit case de la el nu l-au prea votat. Până la urmă tot o noapte petrecută la răcoare l-a făcut câştigător al unui mandat în PE.
RăspundeţiŞtergereMie îmi e frică nu atât de candidaţi, cât de alegători. Sunt nişte masochişti înrăiţi şi au o atracţie bolnavă pentru interlopi. Iar tradiţia cu capra vecinului nici nu ne putem imagina cât rău face ţării.
Chiar asa :(
RăspundeţiŞtergere