Bodyguard pentru o zi

Să fi fost prin 91-92, cam aşa ceva. Aveam nevoie de bani, aşa că hai să ne angajăm. Pentru pregătirea mea şi a băieţilor din grupul meu de atunci cel mai accesibil job era de „bodyguard”, cuvânt nou intrat în dicţionarul românului.

De bodyguarzi era nevoie peste tot, şi în magazine şi în întreprinderi, la casele de exchange, unde vrei şi unde nu vrei.
Cu un ziar de anunţuri în mână ne-am prezentat la sediul firmei care făcea angajări. Ne-a primit într-un birou un tip la vreo treizeci şi ceva de ani, într-un parpalac bleomarin, ca alea de miliţieni şi cu o moacă de securist, probabil aia şi fusese înainte de revoluţie. S-a uitat la noi, eu slăbuţ şi vai de mama mea, mă uitam urât şi încercam să par fioros, că aveam nevoie de bani.
Gata, am fost angajaţi pe loc, iar asta a însemnat că ne-a zis să ne prezentăm la APACA la poartă la ora cutare, cumva pe seară.

Ajunşi acolo am înţeles că munca de bodyguard era de fapt de paznic toată ziua, de fapt toată noaptea. Ni s-a dat la fiecare câte un ciomag sănătos, un fel de coadă de lopată şi am fost aşezaţi în dispozitiv. Adică trebuia fiecare să patrulăm câteva zeci de metri pe lângă zidul unei secţii unde noaptea lucrau muncitoarele la ţesături. Probabil să nu se arunce marfă afară şi să fie culeasă de alţii. Băi băiete, ce frig am făcut în noaptea aia e greu de povestit. La început, până pe la 12-1 a mai fost cum a mai fost, că ne apropiam unii de alţii şi vorbeam, ne uitam pe geamurile de la subsol şi cântaream din priviri muncitoarele dacă e vreuna mai bună de pulă, dar până dimineaţă îmi blestemam zilele, am aruncat ciomagul ăla cât colo şi nu m-am oprit până în pat.

Aşa am fost şi bodyguard pentru o zi. Slavă Domnului că nu era cu videochat pe vremea aia, că te pomeneşti că o încercam şi pe asta.