ESP-ul ne salveaza automat?

Un articol de pe blogul lui Subiectiv a iscat multe controverse.
Articolul e scris de Mugurel Mărgărit. Este vorba despre accidentul de pe Magheru cu Loganul scapat de sub control. Autorul articolului sustine ca in mod sigur daca masina avea ESP nu s-ar fi ajuns la acea tragedie.

Parerea mea e ca sigur nu ai cum sa fii, in al doilea rand e cert ca ESP-ul ar mai micsora numarul de accidente, dar in mod sigur ar fi si accidente tocmai pentru ca unii nu ar mai avea nicio limita daca ar sti ca au ESP si ar vedea ce poate acesta.
Am vazut de nenumarate ori femei mai ales dar si pustani facand chestii la limita, cu masini scumpe. In mod sigur daca le faceau cu o masina fara sisteme de siguranta zburau de pe sosea. Dar uite asa, nestiind ce se intampla cu masina lor, fiindca electronica ii ajuta mereu, au impresia ca pot sa-si permita orice. Si zboara in Ciurel, ca si sistemele astea au o limita.
Cate Audi si BMW-uri n-am vazut in lacuri...

O imagine face cat o mie de cuvinte

Spuneam aici de clubul la care am fost.
Acu vin cu imaginile.

Spovedanie publica

Un sofer agresiv, deosebit de periculos, se destainuie.

link

Reflexul tălpii la români

Mereu am fost de părere că vorba „Să moară şi capra vecinului” este insuficientă pentru a descrie mentalitatea concurenţială a românului. Fiindcă românul nu aşteaptă să-i moară lui capra, pentru ca să-şi dorească să vadă şi capra vecinului cu burta în sus, ci din prima, cum te cunoaşte, vrea să-ţi moară capra, cât timp a lui e bine-mersi.

Este complicat a căuta originile acestei mentalităţi şi nu mă voi hazarda în aşa un demers psihoantropologic, pentru care la autobază n-am primit niciun soi de pregătire.
Voi constata doar faptele, ilustrate cu exemple.

Românul nu cunoaşte WIN-WIN

Noţiunea de colaborare, de echipă, e ceva foarte greu de înţeles pentru un român. Foarte rar ai să vezi că un grup de oameni se unesc şi fac ceva cu adevărat bun, profitabil, eficient, creator de valori.
Câte firme cunoaşteţi care să aibă doi patroni cu procente de 50-50? Exact! Niciuna. Nici fraţii nu prea se înţeleg între ei, că-i întărâtă nevestele:
„Ce, tu eşti mai prost, frate-tău conduce?”
Nu contează că amândoi trăiesc pe picior de milionar, importantă e imaginea, domnule!

Fiindcă fiecare vrea să fie centrul de greutate, iniţiatorul, referenţialul, miezul din dodoaşcă. Şi asta cu orice preţ, chiar cu preţul scăderii profitului propriu!
Adică mândria, orgoliul, trec pe primul loc, uitându-se că de fapt ţelul e altul.
Şi, în cele mai multe cazuri, românul aflat într-o poziţie de putere preferă chiar să piardă singur, pe barba lui, decât să câştige în echipă şi astfel să împartă şi recunoaşterea. Mai bine să fie mediocru de unul singur, decât parte dintr-o echipă strălucită.
Vezi foarte des cazuri când într-un colectiv vine un om nou, foarte bun, adus de şef ca o achiziţie excepţională. Un specialist cumpărat cu bani grei, pentru binele echipei.
Care, „echipă”, din primul moment e ocupată de o singură idee: să se vadă că noul-venit nu e chiar aşa bun, că şi cu el şi fără el e la fel. Şi noul-venit primeşte atâtea tălpi încât rezultatul este exact cel scontat de echipă, omul nu mai dă randament, îşi bagă picioarele, îşi pierde entuziasmul iniţial cu care a venit, pus pe fapte mari, sau se cară.
Finalul este că ECHIPA a pierdut, indirect, nedându-se şansa unui mai bine generator de profit, care s-ar fi întors, în timp, la fiecare din membrii echipei.
De multe ori şeful rămâne prostit, nu pricepe ce s-a întâmplat cu omul lui valoros, pe care a mizat, pentru care şi-a pus obrazul, pe care l-a plătit regeşte.
De ce nu a mers treaba cum spera?

Exemple din viaţă


Din presă/blogging

O cunoştinţă mi-a povestit acum ceva timp o întâmplare. Ocupându-se în viaţa de toate zilele cu scrisul, la un moment dat a decis că pentru un plus de notorietate e bine să colaboreze cu cineva mare. Să dea valoare şi să primească notorietate.
Aşa că a început o colaborare cu un mare site şi înţelegerea cu patronul de acolo a fost următoarea: scriu gratis, dar mă pui în valoare.
Buun. A scris omul nişte texte, apoi cu un text a rupt netul în două.
Succes total, pe toate planurile. Patronul a jubilat, traficul a explodat pe moment, beneficii de imagine pentru toată lumea.

Dar ce s-a întâmplat pe urmă?
Zice cunoştinţa mea cam aşa, citez din memorie:
„Imediat la un ziar online cu care patronul avea o legătură s-a scris despre textul meu. Era intervievat patronul site-ului, care nu mi-a menţionat numele, deşi ar fi fost elemantar. A tras toată mica spuză pe turta lui cu „un colaborator al meu a scris...”.
Deşi înţelegerea iniţială era clară:
„Scriu gratis, îţi dau valoare, îmi dai notorietate, care pentru mine se va transforma la un moment dat în valoare.”
Am simţit un cuţit în inimă şi o mare deziluzie, căci chiar îl apreciam mult pe acel patron. În clipa aia mi-am spus:
„Dacă la un fleac de ăsta, un interviu de trei parale la un ziar online amărât, nu zice de mine şi trage totul la el, păi când or fi mize mai mari?...”
Şi am început să urmăreasc site-ul să văd dacă măcar bagă şi blogul meu în blogroll-ul lui plin de oameni. NU.
Aşa că într-o zi i-am cerut bani pe articole. A fost foarte dezamăgit de mine... Că de ce n-am zis aşa de la început...
Păi la început era ideea „gratis, contra notorietate, ok?”

Am încheiat citatul.

Din industria băuturilor răcoritoare

Un tip a început în anii '90 o firmă de făcut sucuri. Şi-a angajat câţiva prieteni, prieteni buni, din copilărie, şi a dat drumul la treabă.
Cu utilaje scumpe, cu credit la bancă. Dar treaba mergea strună, au fost printre primii.
Îşi plătea prietenii-angajaţi foarte bine, munceau cot la cot, deşi mai în glumă, mai în serios, toţi erau directori, aşa se strigau prin curte. Aveau „director încărcător-descărcător”, „director şofer” şi nu mai ştiu ce.
Dar, evident, oricât de bine i-ar fi plătit, prietenii nu puteau câştiga cât patronul. Ei aşa ar fi vrut. Când au văzut ei că treptat patronul-prieten se îmbogăţeşte şi ei au doar un salariu (mare, dar salariu) ce credeţi că au început să facă?
Să verse la canal sucul din sticle, când credeau că nu sunt văzuţi. Vă daţi seama ce a simţit patronul?
Îi venea să-şi omoare prietenii, să se sinucidă, să fugă în lume, toate într-o secundă.

Din artă

Un tip extrem de dăruit în domeniul lui de activitate avea o manie: când vorbeai cu el, fie face to face, fie pe internet (mail, mess), totul era ok, comunicarea era bună sau acceptabilă.
Când era o discuţie pe net „în public”, pe un forum, pe un blog, omul parcă înnebunea. Jurai că nu mai e aceeaşi persoană.
Ţinea atât de mult să fie miezul din dodoaşca salatei, să se vadă că el are dreptate, că el e deştept şi ăilalţi proşti, încât renunţa la orice bun-simţ, la orice interes comun ar fi avut cu tine, doar ca să-ţi dea peste bot. Te jignea, te porăia, dezgropa morţii, nu ierta nimic.
Când te întâlneai cu el era ca o floricică, nu se întâmplase nimic pentru el...

EPILOG

Din păcate, etica muncii în echipă se învaţă greu, foarte greu, şi pentru a putea fi învăţată trebuie să existe şi o anumită bază caracterială şi de experienţă de viaţă, fiindcă un om foarte tânăr în general nu va putea munci în echipă de la început, căci este confiscat de ideea că trebuie să se afirme el.

Sunt nişte principii simple când lucrezi în echipă:

● Să nu pierzi din vedere că scopul e profitul, succesul, nu imaginea fiecărui membru în parte.
● Să mai laşi orgoliul acasă, nu să ţii să ai dreptate cu orice preţ, chiar dacă ştii că nu ai, să o ţii pe-a ta ca să nu-ţi pierzi prestigiul, vezi-Doamne.
● Să nu speli rufele în public, să discuţi cu uşile închise totul.
● Să fie termeni clari de la început, fiecare să ştie ce dă şi ce primeşte.
● Să nu dai impresia în afară de disensiuni interne. Deci să susţii echipa în orice situaţie.

Adică să vrei să câştige toţi şi binele tău să fie o consecinţă a succesului comun, nu să piardă ăilalţi ca să ai tu puţin mai mult ca ei, dar tot puţin.

---

sursa foto

Mici erori la volan

Dedicatie speciala pentru toti baietii cu volanu, de la Camionagiu

:P

Fetele stiu mai bine ce si cum

Prioritate de duba

La volan Diesel M

Nou contract pentru Camionagiu

Pe fondul adancirii crizei economice mondiale care a ulcerizat stomacul si asa flamand al romanului, mogulii capata tot mai multa putere, vrand sa monopolizeze toate domeniile de activitate.

Asa ca anumiti moguli care vor (mi se pare normal) sa ramana in spate si sa traga sforile, mi-au propus colaborarea. Adica sa ma cumpere pentru cel mai important site auto din Romania (in viitor), http://www.autocritic.ro/
Ca urmare, uneori, veti vedea si articole marca_Camionagiu, scuzati cacofonia venita din prea multa manivela.

Contractul este secret, dar pot spune cateva generalitati:
- voi fi trimis pentru drive-teste la diverse firme constructoare de masini
- voi conduce in fiecare luna o alta masina, cu carburantul platit de firma, eu urmand a scrie o recenzie
- mi se va pune pe card, lunar, o anumita suma care este confidentiala
- am dreptul la doua concedii anuale, platite de site
- blogul Camionagiu va fi sustinut de moguli prin mijloacele lor specifice, murdare, pe care niciun om cinstit ca noi nu vrea sa le cunoasca, dar pe care le vrea in ajutorul lui

Deocamdata atat.

A, era sa uit. Iata si primul articol.

---

sursa foto

Pareri după Vamă

Ce am înţeles eu din această scurtă vacanţă pe superbul litoral românesc este ceea ce ştiam deja, dar mai îndesat:






Românul este antiturism

Românul n-ar face un turism bun nici dacă i-ar aduce Divinitatea Thassosul pe Herăstrău, lângă ambasada Chinei într-o noapte şi nici dacă ar creşte un Himalaya la Moara Vlăsiei. Nici dacă ar fi Niagara pe Ciurel.
Pentru simplul fapt că suntem incapabili de fineţea detaliului.

Ne scapă esenţialul printre degete, facem un tort uriaş şi îl punem pe un fund de lemn afumat de prea multe mămăligi.

Am fost cazaţi la Clubul D’OR din Vama Veche, de departe cel mai de lux loc din împuţiciunea aia de Vamă (împuţiciune din cauza românilor, căci marea e mişto rău).
M-a durut sufletul de banii băgaţi de patron acolo, văzând atâta lipsă de antenţie la detaliu, peste tot.
Cea mai gravă chestie, care pe mine m-a deranjat la maxim este şi cea întâlnită peste tot în România, gălăgia.

MUZICA NON-STOP. Sau aproape non-stop, mai puţin câteva ore din noapte.
Adică la club urla mereu muzica, fără ore de linişte la prânz, de la 8 dimineaţa până la 11-12 noaptea.
Aşa s-a înţeles la noi distracţia, ăsta e concediul la români. O hărmălaie permanentă, să nu poţi sta liniştit să dormi, să gândeşti, să citeşti sau să scrii dacă ai asemenea apucături de tot căcatul.

Lucruri mici făcute prost, care strică marele bine
Intrăm în cameră – umeraşe în şifonier nu. Uşa de la baie nu că scârţâia, urla de te băga în groaza morţii. A încercat nevastă-mea să-i facă un masaj erotic cu unt pe la balamale, n-a mers.
Era vorba că avem televizor în cameră. Şi era. Dar imaginea se vedea mai rău ca pe vremea când prindeam bulgarii cu ligheanul. Nu că m-aş fi dus la mare să mă uit la Esca, dar orişicât. În fine. Niciun regulament de ordine interioară, care ar fi trebuit, după părerea mea, înmânat odată cu cheia camerei. Aşa că orice ţăran se trezea ţipând prin curte că n-are cheia, că unde-i Vasilică sau că HAI LA MARE, CE AŢI VENIT SĂ DORMIŢI?

Pe plajă o mizerie de nedescris, aceiaşi papuaşi care dorm ca maidanezii ghemuiţi pe plajă, pe care îi ştiţi din anii trecuţi.
Nu am văzut picior de gardian cară să încerce să determine prin amenzi papuaşii să nu mai arunce gunoaie pe plajă, strada pe care era interzis cu maşina acum e cu sens unic, care evident că nu se respectă nici ăla. Aşa că atenţie la gioale, căci geniile nu au avut sufiecientă minte dacă tot au dat drumul la circulaţie măcar să facă zonă pietonală, cu restricţie 5 km pe oră şi prioritate pentru pietoni, cum ar fi firesc.

Nedelimitarea zonelor de nudişti nu e bună pentru copii şi nu ţine de civilizaţie. Eu personal n-am nicio problemă, dar dacă m-aş duce la mare cu un copil de 6 ani uite că nu mi-ar conveni să vadă fofoloancă udă şi înnisipată la tot pasul, să trebuiască să-l duc la psihanalist de 25 de euro ora ca să nu mai facă pipi în pat, iar.
Ca să nu mai vorbim că Roxi, o vecină care era cazată perete în perete cu noi şi care părea foarte zglobie şi-a dat sutienul jos – ZBANG – cu o mişcare exersată, în mijlocul clubului D’OR, pe lângă oamenii care aveau copii lângă ei. (copii cărora nu le auzeai gura, nu puţoii de care sunt pline hotelurile din staţiuni).

Probleme cu mâncarea
Am băut numai cafea proastă, două le-am aruncat direct. Am luat şaorma într-o zi, super. A doua zi, exact din acelaşi loc, mi s-a făcut scârbă Am scos din gură carne crudă, am mâncat cot la cot, sau cot la labă cu un maidanez de pe plajă. Eu carnea făcută şi cartofii, el carnea mai crudă.

Ce îmi place mie în Vamă?

1. Că nu sunt mulţi familişti înrăiţi. Numesc familişti înrăiţi oamenii ăia de care sunt pline staţiunile, care mănâncă seminţe pe plajă, ai căror copii urlă şi aleargă peste tot, dându-ţi cu nisip în cap, stropindu-te etc.
2. Marea se adânceşte imediat, la 10 m de mal începi să înoţi. Eu vin la mare să înot bă, nu să stau în apă până la genunchi şi să merg pe pietre 500 de metri până se adânceşte.
3. Nu sunt manele.
4. Nu e muzică chiar pe plajă. La mare vreau să aud valurile, că de FM-uri mi-e scârbă şi la Bucureşti şi muzică îmi pun eu când am chef.
5. Nu trec pe plajă ţigani cu seminţe, porumb, îngheţată, nu vine fotograful cu maimuţa.

Dacă e vorba de România prefer Vama din aceste considerente, oricărei staţiuni pline de români cu copii, români care vin cu radioul pe plajă, mănâncă roşii cu brânză pe "cearceaf", scuipă seminţe şi fac glume de şantier la care râd tot ei.
Dar puţină curăţenie n-ar strica nimănui. Locuri să arunci gunoiul erau destule, dar trebuie să te preocupe fleacurile astea. Eu am mers cu două păhărele de plastic în buzunarul de la piept al cămăşii sute de metri. Dar n-am murit.
Însă probabil întâi trebuie să distrugi Vama ca să ai motiv, din când în când, să o salvezi niţel.

Inca niste poze din Vama

Multe dubite, cum e si acest superb Mercedes vechi sunt transformate in rulote. Adica un pat in spate si voila, avem cazare. Mi-a placut enorm acest mercedes, si culoarea si modelul.

Hammer cu cazare inclusa.

Camionagiu in Vama!

Gata, am ajuns. Am plecat tarziu, cum mi-e obiceiul, am oprit si sa mai luam una, alta, la 14 eram aici.
Beton, frate, lume mai putina, strada care era cu interzis acuma e asfaltata si cu sens unic (bine, care tot nu se respecta, dar e mai misto). Oricum nu-mi place tigania cu masina pana la marginea plajei, dar nici n-ar fi nevoie ca noi nu stam la cort.


Pe plaja am vazut un HAMMER cu cort pus pe el, frate! Poate vrea pentru privelistea aia de pe masina, ca mi-e greu sa cred ca unul care are asa o masina nu isi permite sa plateasca o cazare de cateva zile.
Am vazut si un Citroen clasic, scula frate, foarte bine intretinut, i-am facut si poza.
Cu netul e ok vad, pe telefon ORANGE nu imi merge, dar pe laptop da.
Aici, unde sunt cazat ma delectez si cu un Mercedes CL63.
Piscina, bar, frumos rau. Asta la plusuri. La minus pentru mine e ca muzica e pusa toata ziua, iar eu iubesc linistea, imi place sa aud vantul si apa piscinei fosnind. :P


Va las cu pozele. Care sunteti in Vama dintre mogulii la care tin eu, dati o sarma.

Onduleuri

Daca politistul face semne sa treci asta inseamna sa uiti de prioritate, de asigurari si sa mergi oricum?

Doctorul nu crede in lacrimi

Eu nu am medic de familie, ci asistentă de familie.
Uite-aşa, nu ştiu cum a ajuns mama la doctoriţa care ne-a luat în evidenţă, cert este că prima oară când s-a dus la ea mama a avut o parere extraordinară.
Şi mama se pricepe la medici, frate! Profesionistă, i-a spus o chestie pe care n-au dibuit-o nu ştiu câţi alţii.
Dar după aceea a mai văzut-o o dată sau de două ori.
Acea doctoriţă pur şi simplu şi-a uns asistenta om bun la toate, de a ajuns să dea şi reţete.
Nu a mai văzut-o mama pe doctoriţă de ani de zile, ai putea crede că te afli într-un film prost când asistenta a omorât-o pe doctoriţă ca să culeagă ea toate beneficiile.

Dar nu. Doctoriţa e bine-mersi, face banu la greu, din diverse chestii şi prin telefon asistenta îi spune ce şi cum. N-o poţi vedea pe doctoriţă decât cu mari insistenţe, practic să te impui la limita scandalului. Ceva de genul:
"VREAU SĂ VORBESC NEAPĂRAT CU DOCTORIŢA!"
Colac peste pupăză, ce credeţi că am aflat de la o prietenă bună a mamei care se ocupă cu textile? Competenta doamnă doctor i-a dat o ţeapă frumoasă, comandând nişte halate, luându-le şi neplătind.
De ani de zile are să-i dea banii şi nimic. I-a zis cu nonşalanţă să o dea în judecată. Ceea ce în prezent se şi întâmplă, dar situaţia este aşa de o grămadă de vreme, iar prietena mamei a trecut de atunci prin N greutăţi financiare cu firma.

Doctoriţa e bine-mersi, lucrează şi nu mai ştiu unde în altă parte, pacienţii de pe urma cărora câştigă i-a plasat asistentei, e măritată cu un arăboi care face şi ăla bani şi de la care presupun că a învăţat manierele în afaceri.
Să le plângi de milă la doctori, nu?

Asa stie lumea la noi sa traverseze

Si daca trantesti unul nu mai termini cu tribunalul, cu panarama, cu problemele de constiinta. Imposibil dupa aia, daca esti om, cand vezi accidentatul distrus in spital, sa nu te gandesti "poate daca mergeam mai usor si mai asigurat nu iesea nimic".
Sau daca e vreunul dintr-un clan tiganesc va dati seama la ce se ajunge? Trebuie sa te muti frate, sa iti pierzi urma, ca aia te scot pe tinevinovat orice ar fi. De ce n-ai stat sa treaca mamaia lui pe rosu?

Cum m-a smerit Dumnezeu

Acum doi ani am vrut sa fiu smecher la mare.
Sunt un tip care nu suporta pudibonderia, nu mi-e jena de nimic ce-i omenesc, deci nici de cucu meu, nici de pupaza vreunei femei (alta in afara de Carmen Bruma, pe care daca as vedea-o cu siguranta ar da boala artelor martiale si a fitnesului in mine, pentru eternitate).

Asa ca am facut eforturi sa-i explic nevestei mele ca la Vama se sta in pula si pupaza goala, altfel esti de porc, sa ne ia soarele peste tot, sa ne incarcam chakrele cu energie la greu, sa moara microbii, sa alea-alea.
Ea nimic, ca nu se cade, mi-a dat si oarecari explicatii teologice, legate de ce generam in lume prin comportamentul nostru.
Dar eu ma tin tare. Nu invat decat pe propria piele.

In acest caz, pe propria piele de pe propriile coaie.
Nene, in 2 zile mi-am facut coaiele arsice, dupa aia stateam numai la dus cu apa rece pe 00
Firesc, acea piele sensibila si care nu vede soarele 11 luni jumate pe an s-a iritat cumplit, ma ustura ca focul, a fost un chin, ceva de spaima.
Si sensibilitatea s-a pastrat un pic si in anul urmator, cand daca ma incingeam in pantaloni ma luau usturimile de-mi venea sa-mi bag cucu in orice chiuveta.

Zi mersi ca pe la tine acasa n-am trecut, ok?

Dar am fost smecher doua zile, ah ce mi-a placut sa fiu seful plajei. Alaturi de inca vreo doi pulărăi, dar care nu aveau si scoala&distinctia mea, da?

Meteo-show

Pentru că planul numeroasei familii a camionagiului formată din mine şi nevastă-mea este să băgăm de mâine o mare scurtă de week-end, am zis în dimineaţa asta să vedem o emisiune meteo, ceva.

Din clic în clic, telecomanda ne-a dus la imbecilii de la Naţional TV (nu că alţii ar fi mult mai breji). Ce mi-au auzit urechile e incredibil.
Metafore la greu. Poezie, frate. Zici că s-a sculat Veronica Micle din mormânt unde visa frumos la Emin şi suferea că l-a călărit pe miştocarul de Caragiale, şi a prins un post să scrie scripturi de meteo.

Chestii cu „peste lanurile de grâu”, „ruginiul toamnei” şi alte băşini sinistre debitate de un puştan îmbrăcat gay, cum îi şade bine românului de la o vreme încoace, cam de când a dat PRO TV-ul cu libertinol în aer. Cam de atunci trebuie urmaşul şoimarului şi al peneş-curcanului să se îmbrace ca pizda de mall.

Pe de o parte informaţie puţină, pe de alta înfăşurată în exprimări de tot câcatul, de nu pricepeai mare lucru.
Şi vremea pe litoral nu. Adică tu, post de ştiri cică, în plin sezon estival, nu-mi dai vremea pe litoral?
Nu.
Dezbrăcaţi-vă nene şi faceţi-vă stripperi, dacă numai la show vă e capul indiferent de subiect.

Helen Shapiro si Tony Bolton la Bucuresti

in 1968. Parintii nostri erau la inceputul iubirii. Asta ascultau ei la Sala Palatului.

Doua scurte

1. A venit cOrentu'.
2. Iar mi-a dat Zoso un link pe twitter de mi-a dublat traficu. Numai asa sa ma ia inima de invidie. Asta poate de departe, io nu poci nici de-aci.
In pana mea de moguli, las' ca vine si vremea noastra, venim noi la putere sa facem Canalul Herastrau-Moara Vlasiei.

PS
ia uitati ce-am aflat de la Zoso: un site unde poti sa-ti faci singur sunete din natura. Eu acu ascult valuri. De fapt, imaginatia conteaza, deci sunt in Cipru, negociez preluarea Realitatea Tv numai ca sa-l pun pe Turcescu sa-mi spele masina.
http://naturesoundsfor.me/Whales_and_stuff

Suntem doar vaci de muls sau mi se pare mie?

La ora asta (16:20) inca n-a venit curentul. Oprit de dimineata.
Asa ca mi-am adus aminte de chestia cu contractele din Romania, tara in care atunci cand inchei un contract cu o autoritate n-ai niciun drept, doar obligatia de a plati.
Vreau sa stiu si eu: un client nu are dreptul la despagubiri daca el isi onoreaza contractul, platind si autoritatea are o stricaciune in sistem prin care clientul nu primeste serviciul pe care il plateste? Pe ei nu-i intereseaza de unde facem noi rost de bani sa platim facturile. Daca nu platim, ne taie. Pe noi de ce ne-ar interesa de problemele lor?
Ce ma interseaza pe mine ca ti-a cazut reteaua de net, de cablu tv, de telefonie mobila? Eu imi platesc factura si vreau despagubire pentru ca o zi sau o ora nu mi-a mers ceva. Nu?

Am gasit un blog misto rau

http://volganeagra.blogspot.com/

Poze mai vechi sau mai actuale, informatii misto despre masini, un blog pe care chiar merita sa stati.

PS acum la mine s-a oprit curentul, asa ca scriu de pe laptop. Curentul s-a oprit la numai cateva minute dupa ce a plecat nevasta-mea. Va dati seama ce misto era daca se bloca in lift. Stateam la usa liftului si discutam chestii. Sau eu ii tineam lumanarea in dreptul gemuletului si ea croseta un mileu pentru pus pe televizor.

Saltelele Relaxa ma turbeaza

Uneori pur şi simplu nu mai pricep ce se întâmplă cu lucrurile făcute în ziua de azi.

În anul 1979 au luat ai mei o garnitură de mobilă care cuprindea un ditamai şifonierul cu suprapozabile imense (pe care tata se ambiţiona la mutări să le ridice singur ca Hercule deasupra capului – e drept că nici nu prea avea cine să-l ajute - si am în cap o imagine cu el roşu ca racul şi cu venele umflate strigând "Haide Maricico, nu ştiu ce":)), noptiere şi un patălău de ăla imens de două persoane. Dar era făcut din două saltele pe care le puneai una lângă alta pe un cadru de lemn inteligent conceput, care se putea face şi doua paturi complet separate.

Ani de zile părinţii au dormit pe acele saltele relaxa.
După ani şi ani, pătuţul meu de copil s-a stricat, între timp crescusem şi s-a luat decizia să îşi ia ei o canapea şi să dorm eu pe unul din paturile care formau patul lor matrimonial. Uite aşa am mai dormit şi eu o grămadă de ani pe una din saltelele relaxa deja răsfolosită de ai mei.
După foarte mulţi ani, nu mai ştiu, cred că peste 20 de folosinţă totală ca popa, în sfârşit salteaua relaxa a cedat şi a ajuns la gunoi.

Frate, după peste 20 de ani, da?

În ultimii ani, experienţa mea cu saltelele tip relaxa (spun „tip” căci nu ştiu dacă exact aceeaşi firmă care le făcea înainte le face şi acum sau sunt şapte mii de producători care doar se folosesc de acest nume „relaxa” intrat în folclor) este următoarea:
una a început după nici 4 luni de zile să scoata din ea arculeţe de rişti prin somn să te eviscerezi şi să te găsească nevastă-ta în chip de samurai după harakiri. Cele mai multe arculeţe le scoate totuşi pe margine, nu în sus, aşa că pericolul foarte mare e să te înţepi în picior când te dai jos din pat sau să te zgârii la vene când dormi daca dai din mânuţe prea mult şi nu stai locului liniştit ca omul. Altă saltea tot aşa, doar că mai mult făcea gâlme decât să scoată arculeţe. De fapt se tasează foarte tare materialul şi se simt arcurile ca şi cum ar fi doar înfăşurate în pânză.

Acum, de câteva luni, stau cu chirie la cineva. Când am venit salteaua „relaxa” era perfectă. Cred că de fapt era nouă. Acum se simt arcurile destul de urât, Slavă Domnului că nu le-a scos încă la înaintare, dar trebuie să fiu atent cum mă aşez pe marginea patului că fundul meu gingaş şi neacoperit cu grăsime se resimte după ce se pune pe un oţel.

Uite aşa. Deci, ce se întâmplă cu lucrurile astea? Chiar să nu te mai ţină o saltea care înainte te ţinea peste 20 de ani, nici 6 luni ca lumea??? Trebuie să îţi schimbi salteaua la sezon?

Diferente culturale

Cum poate o agentie de turism sa-si faca reclama cu asa ceva? E atat de gay chestia incat imi vine sa-mi vomit si matele.
Probabil numai diferentele culturale explica asa ceva. Poate ei simt altfel chestiile astea. Se pricepe careva?

Tipa asta vrea sa invete sa conduca

O ajuta cineva cu niste ore?

De ce Duster?

Printre noi avem genii care au inteles exact la ce foloseste Loganul.

Unii sunt amnezici

Uneori mă uit crucit la faze care arată clar că unii oameni uită complet ce au învăţat la şcoala de şoferi.

Cu ce drept claxonezi un om care stă pe banda de lângă axul drumului cu semnal stânga pentru a o lua pe o străduţă laterală sau pentru întoarcere, în locurile unde sunt permise acestea?
Pentru că te-ai blocat tu, de aia claxonezi? E incredibil. Când văd asta îmi vine să îl iau pe ăla la un omor până îmi explică cum gândeşte el acea fază şi de ce se înfurie degeaba.
De unde vrei să facă omul un viraj sau o întoarcere, de la bordură? Sau cum?

Acum câteva zile, stătea o doamnă pe banda 2, lângă axul drumului, cu semnal stânga ca să intre pe o străduţă, dădea femeia prioritate de dreapta, e adevărat că nu a avut priceperea să plece cu scârţ la un moment dat când s-ar fi putut, dar orişicât frate era dreptul ei să stea acolo.
Şi un bou din spate într-o dacie albă cu număr ceva ADX parcă, claxona şi a şi înjurat pe geam cu capăţâna scoasă, doar pentru faptul că nu a apucat el să se ducă pe banda 1 şi să treacă de femeie.

Dar de ce e de vină femeia?
Frate, e dreptul tău să faci viraj sau întoarcere în locurile unde aceste manevre sunt permise. Nu trebuie să le ceri voie celor din spate sau să te mustre conştiinţa că rămâne câte unul in spatele tău. Nu ai dreptul să claxonezi, da? Aşa se face, aminteşte-ţi ce ai învăţat la şcoala de şoferi.

Super idee

Te chinui sa dresezi pisica sa faca la wc iar dupa ce face treaba mare cade cu labutele in cacat si o ia la fuga prin casa.



Acesta este sistemul de dresaj: o inveti sa faca la un vas special, apoi pui vasul pe colacul de la wc si cand invata sa faca acolo iei vasul. Nu vad de ce n-ar merge si la caini sistemul. Ar fi super sa nu mai fie stapanii nevoiti sa iasa la 6 dimineata pe ploaie afara pentru un pipi al lui Azorel.

La altii e mai interesant la semafor

Futu-i semaforu ma-si sa-i fut!

Ma nene, la mine in bulevard e un semafor amarat intr-o intersectie in T. Nu stiu cum mortii ma-si se intampla ca de vreo 4-5 ori pe zi aia care merg pe partea care e dreapta, nu necesita viraj, si ajung la semafor trag niste frane cu scartait de roti de iti ingheata sangele in vine.
Vizilibitate e destula, nu sunt masini parcate chiar in apropierea semaforului, frate nu pricep cum e posibil sa ajungi la situatia sa tragi frane de alea!
E asa greu sa te uiti din timp in toate partile si daca vezi ca s-a pus galben ori sa opresti daca ai viteza necesara ori sa treci in mortii ma-si ca nu e acolo mare pericol daca te-a prins galbenul la 10 m de semafor cu 80???

Care mai tineti minte "Omul din Atlantis?"

Era un film cu Patrick Duffy - Bobby din Dallas care s-a difuzat la noi pe la inceputul anilor '80. Era vorba despre un barbat amfibiu care a facut o intelegere cu americanii ca sa ii ajute la tot felul de chestii militare.
"Mark" avea membrane intre degete, ca ratele, inota mai repede ca un delfin. La momentul respectiv mi-a placut mult, era un film in spiritul acelor ani de razboi rece, cu eroi americani si chestii fantastice.

Doctorita Tariceanu

Nu stiu daca doctorita Tariceanu era ruda cu politicianul liberal cu acelasi nume, dar e posibil. Pe la inceputul anilor '80 ai mei erau in cautarea unui doctor mai bun pentru mine. Nu stiu cine ne-a trimis la Policlinia Caraiman de pe strada bucuresteana cu acelasi nume, la doctorita Tariceanu.
Cand am intrat in cabinet am fost aproape socat. Doctorita Tariceanu avea un sever handicap locomotor, probabil survenit in urma unei poliomelite. Mergea cu niste carje, mergea greu si stramb. Era o femeie slaba, destul de in varsta, cu o figura de intelectuala aristocrata, dar chinurile pe care le indurasera se vedeau clar.

Copil fiind, totusi mi-am dat seama din primele momente ca sunt pe maini bune. Doctorita era foarte sigura pe ea, a pus niste intrebari, m-a consultat si mi-a dat un tratament schimbat fata de ce avusesem pana atunci. Mi-a mers foarte bine cu acel tratament si peste cativa ani s-a dovedit ca era cel mai modern tratament. Doctorita era foarte bine pregatita si un om adevarat. In ciuda handicapului sever nu primea decat foarte putin, nu conditiona bolnavul, primea la cateva vizite o data un borcanel de ness sau niste bani, fiindca era obligata sa mearga numai cu taxiul. Cand a vrut mama sa dea a doua oara consecutiv a refuzat, spunand ca "si dumneavoastra va e greu". Accepta ceva cam la trei vizite o data.
Dar era un om deosebit care chiar nu te trata mai prost daca nu ii dadeai.
Ii pastrez o amintire foarte placuta, nu stiu daca mai traieste, nu prea cred.
:)

Pasiunile mari vin de departe

Camionagiu 1976

Legea atractiei pe bloguri

Reclama google cauta exact locul potrivit :)))

clic pe foto pentru marire

Unde sa ne petrecem vacanta?

Reclamă de pe blogul lui Oreste:

Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice organizează, înperioada 15 - 30 Octombrie 2010,un prim eveniment din seria "Itinerarii Iniţiatice Europene". Este vorba despre o călătorie pe urmele Catharilor, în sudul Franţei, în care vom poposi în locuri legendare precum Cordes, Albi, Carcassonne, Narbonne,Beziers,Rennes-Le-Chateau, Perpignan, Avignon,Montpellier, şi vom vizita ruinele cetăţilor cathare din Montsegur, Puyvert, etc. Paşii noştri se vor opri şi în Geneva, Milano, Verona şi Venezia, dar şi în micul principat Lichtenstein. Participanţii vor putea asista în exclusivitate la o conferinţă despre Cathari, ca şi la o Liturghie Gnostică oficiată de Arhiepiscopul Bisericii Gnostice Rozicruciene Apostolice din Franţa.Deplasarea se va face cu un autocar cu şoferi profesionişti. Se asigură transport, cazare cu mic dejun, precum şi intrări la muzee. Grupul va fi însoţit de Preşedintele şi Vicepreşedintele C.I.S.C.E, care vor oferi, pe parcursul călătoriei, înformaţii interesante despre locurile ce vor fi vizitate.Relaţii suplimentare la telefon 0744...

Mă e clar cu vine chestia? Ai terminat de studiat creştinismul, pe Dumitru Stăniloae l-ai citit într-a cincea, ai înteles rolul metanoiei în purificarea spirituală, ai făcut Rugăciunea Inimii, l-ai citit pe Ioan Scărarul, iar de la liturghii n-ai lipsit niciodată ani de zile.
Ai simţit lucrarea Duhului Sfânt la slujbe, ai mâncat pe pâine Filocaliile, ai vorbit săptămânal cu marii isihaşti preoti-călugări Sofian Boghiu şi Ilie Cleopa.
"Mărturisilile unui pelerin rus" ai devorat-o în tren în drum spre Vamă să o mai salvezi o tură, iar "Urmarea lui Hristos" ţi s-a părut prea accesibilă.
Dar n-ai fost mulţumit, frate!!!
Era timpul de o schimbare alături de masonii rozicrucieni hapciupaliţi care îţi iau banii şi te dau puţin prin Franţa cu autocarul pe bani grei, făcând ritualuri dubioase, axate pe întoarcerea la precreştinism denumite rău-voitor "liturghii".
Şi nu cu orice autocar, ci cu unul plin de şoferi profesionişti. Sau eu cel puţin aşa înţeleg din reclamă.

Panarame frate! A luat-o lumea razna de tot.

PS 1
Există autocare conduse de amatori, ca să ştiu şi eu?
PS 2
Frate, o excursie de cautare a extraterestrilor cu o liturghie venusiana, nimic?

Primita pe mail

Am primit aceasta povestire pe mail si intamplarea face ca cel care a scris-o BRUNO STEFAN - mi-a fost si profesor pentru o perioada. Asa ca poftiti de cititi.





Cocalarul şi vinul sfinţit

Bruno Stefan

12 aprilie 2010

Stefan Bruno este lector la Universitatea Politehnica din Bucuresti si presedinte al Fundatiei "Biroul de Cercetari Sociale". A coordonat numeroase sondaje de opinie in cadrul Centrului Independent de Studii Sociale si Sondaje apartinind de Grupul pentru Dialog Social, calitate care ii certifica experienta celor peste doua sute de cercetari psiho-sociologice intreprinse in domenii din cele mai diverse.



Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.

Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.

După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:

- Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom` profesor.

Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat:

- Dom` profesor e de-acum fratele meu şi tre` să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.

Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.

De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre ”cei buni” şi ”cei răi”, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.

Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puscăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.

Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. Însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: ”puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori ”n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. ”Dom` profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.

În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.

Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se ştergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.

În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toşi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.

L-am privit cu atenţie – era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe muntele sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani (”ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul”). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.

Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat:

- Dom` profesor, nu mă recunoşti?

Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.

- Mădălin? – l-am întrebat nesigur.

- Varsanufie acum, mi-a răspuns.

M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.

- Ştiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.

- Despre ce vorbeşti? – l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?

- Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ţii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varnufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent – o peşteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină mare ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.

Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.

La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Şmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Adiţă Frumuşelu.

Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.

Ieri însă sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am spus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.

- Eşti nebun? – m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.

Un exemplu perfect de nesimtire in trafic

Se dă acest film făcut de zoso

Filmul următor e foarte interesant pentru ceea ce se intampla de la secunda 9 incolo. Ne arată un comportament specific tarii noastre, comportament generator de atitudini badaranesti in trafic.

In fata e un taran ordinar sau un distins cetatean de etnie roma, in BMW. Desi conducatorul auto din BMW avea vizibilitate in fata si daca ar fi fost macar putin priceput ar fi vazut ca banda 1 are pe ea un obstacol si papucul va fi nevoit sa intre pe 2, ce face? Nu accelereaza din vreme, nu accelereaza nici macar in secunda cand papucul da semnal stanga, ci merge constant pana papucarul incepe sa schimbe directia de mers. Atunci accelereaza, dar papucarul s-a infipt.

Asta se intampla de 7000 de ori pe zi. Dovada de lipsa de civilizatie si de bun-simt.
Nene, daca omul ti-a dat semnal să schimbe şi el banda pe care are un obstacol, dacă nu ţi s-a înfipt în prima secundă, daca nu ai anticipat traficul si nu te-ai dus mai in fata din vreme ca sa intre celalalt in spatele tau, pai exact cand are nevoie sa schimbe celalalt banda accelerezi asa de-al draq si nu il lasi?
Da. Da, da!
Iar papucarul, de nervi, nu elibereaza banda imediat, sa revina pe 1 dupa depasirea masinii de Politie.
Astfel, şi în trafic, răul atrage rău şi binele bine.

Corect si frumos este: ori accelera BMW-ul de la inceput si facea o gaura pe care o specula papucarul fara sa incurce pe nimeni, ori pastra viteza constanta cand papucarul a dat semnal, il lasa sa intre si apoi papucarul multumea si se replia pe 1 imediat. Asa se merge daca sunt cei 7 ani de acasa si o minima cunoastere a soferiei.

Camionagiu presedinte!

Iarăşi am pierdut un moment foarte important în care se putea face ceva constructiv în problema ţigănească. Urmăriţi-mă:

Tot centrul Bucureştiului este plin de imobile superbe în care stau ţigani, fără a avea forme legale. În general filiera este cea comunistă: în anii de început au fost daţi „burghezii” afară, duşi la Canal, în puşcării sau în cel mai bun caz au ajuns la bloc. Acele imobile au fost date clasei muncitoare, adică amărăştenilor. Astfel, o sumedenie de bloculeţe şi vile au ajuns pe mâna ţiganilor, care nu au acte de proprietate pe acele clădiri valoroase din punct de vedere arhitectonic şi istoric, dar stau în ele de zeci de ani şi le distrug. Nu investesc de-o viaţă un leu în ele, doar colcăie câte 100 într-un imobil superb din zona veche a Bucureştiului, în timp ce oameni cu educaţie şi folositori societăţii stau cu chirie sau în câte-un prăfălău de apartament ceauşist la care plătesc la bancă de se usucă.
Ideea este că odată şi odată trebuie ruptă pisica şi terminat cu ţiganii de centrul Bucureştiului care stau în nişte imobile fără forme legale.
Dar factorul politic, cel care ar putea să facă ceva, nu face din două motive: incompetenţă, dezinteres pentru a face ceva constructiv pentru ţară şi teama de a nu le sări Uniunea Europeană în cap.

Ei, iată că ne-a venit pe tavă metoda, dacă ei nu se pot gândi la ceva. Străinii s-au săturat de ţiganii noştri şi se dau peste cap să găsească motive la limita legilor europene să se scape de ei şi să ni-i trimită înapoi în bătătură.

EVRIKA!

Planul ar fi:
1) În secret, să nu se sesizeze panaramele din presă că au subiect de mestecat, faci un studiu să ştii toate imobilele ocupate pe nedrept de ţigani (şi de alţii, dacă sunt, dar sigur nu sunt. Eu n-am văzut familie de români să ocupe abuziv o clădire şi să stea în ea. Noi suntem proşti şi plătim chirii la proprietari, strângând cureaua.)
2) Când ai harta completă te interesezi ce firmă e în stare să construiască o zonă de locuit cu containăre speciale. Faci zona cât mai în secret, undeva la capăt de Bucureşti.
3) Îl iei pe francez de-o parte şi-i zici pe nas: uite ce-i coaie, fii antenă aici – voi v-aţi săturat de ţigani, noi avem un interes să îi scoatem din clădirile frumoase pe care le-au distrus dar ne e frică să nu se sară puleţii ăştia de europeni în cap, în frunte cu handicapaţii ăia de nordici care nu ştiu pe ce lume trăiesc. Trocul este: ne susţineţi să nu iasă scandal când noi îi mutăm pe ţigani în zone special create, să nu mai vandalizeze clădirile noastre de patrimoniu, iar noi nu facem scandal când ne trimiteţi migratori înapoi. Plus că încercăm să îi determinăm să nu mai plece iar în Franţa imediat, sigur au mulţi dintre ei probleme cu legea, trebuie numai cercetaţi bine. Daca nu, facem scandal, încropim comisii să vedem dacă le-aţi respectat drepturile, iese tămbălău.


Şi ai bătut palma. Ţiganii aceia de care vorbim pot locui foarte bine în containăre cu tot confortul, adunaţi, cum le place lor. Soluţii legale găseşti, trebuie doar să aplici legea şi să ai vână.

Ei, mă votaţi? Eu aş face-o rapid.


O clădire superbă distrusă de ţigani este aici

Carmen Bruma de la americani

iat-o.

Pe unde ne mai plimbam?

Acum o să vă prezint cea mai frumoasă zonă din tot Bucureştiul.
Fără exagerare este un loc absolut unic, cel mai înalt punct al oraşului şi singura stradă-scară din Bucureşti. Este parte din oraşul vechi, distrus de comunişti.
Zona e parcă ţinută puţin la secret, se pare că Palatul Suter este un loc mai aparte, cel mai luxos hotel din România, acolo au tras multe vedete internaţionale. E un loc, poate, ţinut mai secret de servicii.


cu clic stanga puteti roti poza ca sa vedeti panoramic




Doamnelor şi domnilor, dacă sunteţi bucureşteni trebuie neapărat să vedeţi perimetrul format de Str. Xenofon (cea în scară), Aleea Suter – cel mai înalt punct al oraşului, alee ce are în capătul scării Palatul Suter, Str. Lămâiţei, Str. Mitropolit Nifon, Intrarea Călţuna.

Deci mergeţi la rondul de la Parcul Carol, parcaţi frumos maşina că locuri sunt, traversaţi linia de tramvai care urcă spre Filaret şi imediat veţi vedea scările care formează Str. Xenofont. Veţi ajunge sus într-o piaţetă care are pe dreapta Palatul Suter.
Mergeţi în jos pe Aleea Suter şi ţineţi cont că vă aflaţi în cel mai înalt punct al oraşului. Vilele de pe dreapta au terase de unde se vede o panoramă excepţională.

Mergeţi până în capătul străzii, apoi faceţi dreapta pe Lâmâiţei. Mergeţi în jos, priviţi pe dreapta cum în deal se văd câteva rânduri de vile, în etaje (vilele de pe Suter, pe lângă care tocmai aţi trecut). Mergeţi până jos, în capăt faceţi dreapta pe Strada Slobozia, apoi iar dreapta pe Mitropolit Nifon. Mergând încet pe trotuarul din dreapta, uitaţi-vă la zid cu atenţie, căci curând veţi vedea o mică poartă de fier aşa cam până la brâu. Dincolo de poartă începe un culoar îngust, care pare ceva particular. Fără frică deschideţi acea portiţă şi mergeţi pe culoar, veţi ajunge în Intrarea Călţuna, unde veţi vedea pe dreapta o vilă ca un conac, ce aparţine unei firme de pază şi protecţie şi tot acolo un bloculeţ vechi absolut minunat.
Ieşiţi de-a lungul străzii, veţi fi doar la câţiva metri de capătul scării pe care aţi început plimbarea.

Însă toată zona merită văzută, şi celelalte străzi din apropiere. Din păcate stau ceva cetăţeni de etnie romă în zonă, inclusiv pe unica stradă-scară Xenofon.
Dar merită. Am pus nu prea multe poze, ca să mergeţi să vedeţi despre ce e vorba.
Garantez că veţi fi absolut încântaţi.








De pe terasa acestor oameni care locuiesc pe dreapta Aleii Suter se vede Bucurestiul in jos!

Mi-am deschis scoala de soferi

Iata si primul film. Se inscrie cineva?

Pietoanca si copilul

Poti sa le faci trotuar de 4 metri, ca tot pe sosea merg si trebuie tu sa treci la rasul oglinzii de aia din sens invers ca sa nu-i omori.

Asigurare prin intersectii

tutoriale auto pentru incepatori

Ziceam ca ne asiguram inainte de a intra in intersectii si in timpul traversarii lor, da? Chiar daca suntem pe verde sau avem prioritate conform indicatoarelor. Iata de ce.

- la iesirea din Pasajul Lujerului spre Plaza nu exista semnalizare pentru ingustarea benzii
- lucrarea din intersectie nu este semnalizata cum prevede legea
- intersectia e aproape blocata de cei care vor sa faca stanga si din pricina semaforizarii proaste prea putin ajung sa treaca
- priviti unde trebuie sa ajung ca sa merg inainte
- unii isi pierd rabdarea dand prioritate de dreapta si incearca sa forteze

Protectia muncii in Romania

Destul de des se intampla in tara noastra accidente de munca. Fiindca la noi protectia muncii este o poveste.
Dupa fiecare accident auzim ca "s-a deschis o ancheta si vinovatii risca ani grei de inchisoare!".
Insa nu se face nimic, niciodata, pentru prevenire, pentru ca protectia muncii sa fie respectata.

In imaginile de mai jos vedem cum niste muncitori manipuleaza, pe schele, neasigurati, ditamai barele de fier pentru inaltarea respectivei schele. Oricand un fier poate cadea pe aleea din fata blocului si omori un om.
De asemenea, nu exista plasa de protectie in jurul lucrarii, o scula poate cadea oricand in capul unui om care iese din scara blocului sau merge pe aleea din fata.
Muncitorii pot cadea, iar cel din imagine din cand in cand danseaza si se agata de schela inca neconsolidata.
Parca si auzi: "se va deschide o ancheta si vinovatii vor fi trasi la raspundere"...

Una medicala

Apropo de problema cu copiii morţi la maternitate, vă voi povesti o întâmplare de-a mea din adolescenţă.

Se întâmpla în spitalul de copii Cotroceni, undeva între anii 84-87, dar mai precis nu-mi dau seama, n-am repere.
Eram internat la secţia de terapie intensivă, fiindcă de acea dată fusesem mai grav ca în alte dăţi. Ca de obicei, după primele două zile de tratament deja eram bine pe picioare şi nu mai aveam stare în loc, drept care mă plimbam de ici, colo. În unul din saloanele de terapie intensivă erau incubatoare cu copii. Îmi făcusem un obicei din a mă uita la copii, mi se părea ceva magic să văd de aproape nişte mânuţe aşa de mici şi nişte căpuşoare aproape cât pumnul meu de copil. Cred că inconştient mă simţeam şi dator să le port de grijă, fiindcă asistenta lipsea adeseori din salon.
La un moment dat îmi făceam rondul pe la incubatoare, când ce văd, unul din copii avea în dreptul capuşorului o pată de sânge cam de vreo 7-8 cm diametru. Deci foarte mare pentru acel trup mic. Se întâmplase că i se desprinsese acul din cateterul pe care îl avea montat la o venă din cap. Pentru că venele de la mânuţe şi picioruşe erau foarte mici, se puteau perfuziile la cap.
Am alergat într-un suflet pe coridoare şi am dat alarma, a venit o asistentă dar nu atât de stresată pe cât ar fi trebuit. I-a repus acul cum trebuie şi oricât de copil eram tot am văzut pe faţa ei niţică teamă. Dar a vrut să pară că totul e normal, probabil ca să nu mă apuc să fac tam-tam.

Nu voi şti niciodată dacă acel copil ar fi murit dacă nu l-aş fi văzut în acele momente, poate încă puţin sânge curs şi era gata, cert este că asta a fost. Îmi place să cred că Dumnezeu mi-a dat un ghiont:
„Vezi gogule ia uită-te la copilaşul ăla că moare şi asistentele beau cafele!”

O să vă mai povestesc din domeniul medial. Lucruri grele, trăite, nu supte din talk-show-uri. De aia, pentru că ştiu multe pe propria piele nu suport să văd nicio emisiune pe tema problemelor din sănătate. Îmi vine să-i scuip pe demagogi.

---

sursa foto

Promo

Maine un video despre protectia muncii in Romania.
Sa va cruciti, astia ca mine ahtiati de reguli, civilizatie, norme, corectitudine si alte cacaturi. Sa vedeti cum lucreaza muncitorii.

pish

Mosnegutul

La Pasajul Lujerului se lucreaza intens

Daca i-ar vedea Ceausescu i-ar impusca la zid.

Ceva despre Elena Udrea

Am un amic despre care ştiam ca pentru o perioadă destul de scurtă a stat în Buzău. Ce nu ştiam şi am aflat abia de curând este că a fost în clasă cu Elena Udrea. Aşa că iată ce am aflat din această sursă sigură si valoroasă pentru mine.




L-am întrebat cum era tipa. Cică era foarte serioasă, genul ăla care părea cu nişte ani buni mai mare decât colegii ei. Nici nu se punea problema să încerce vreunul din colegi să se apropie de ea, erau nişte copii pe lângă Elena. Profesorii se purtau cu ea într-un mod aparte, o tratau ca pe un adult, ea răspundea foarte serios mereu, nu era loc de glume sau băgări în seamă aiurea. Părea că e una din profesoare.
Se îmbrăca foarte bine în sensul de cu gust şi ştia ce să pună pe ea. În timp ce fetele în general veneau cu tot felul de chestii, ea purta costumaşe serioase, de femeie de afaceri.
Dar cea mai importantă treabă e alta: la un moment dat i-a spus unei colege cu care se avea mai bine şi erau ele mai apropiate ceva de genul:
„Auzi, să ştii că eu într-o zi o să conduc ţara asta!”

Mi s-a părut tare de tot această dezvăluire. Deci femeia îşi urmăreşte de foarte tânără ţelurile, nu ca alţii care au vrut ba una, ba alta, ba ailaltă. A vrut bani şi putere. Oare va ajunge exact ce si-a dorit?
Chiar sunt curios.

Animalele mele de casa (de bloc adica)

Am in balcon un cuib de viespi. Imi place sa le cercetez zilnic, sa vad cum le merge. In general sunt cam turmentate de caldura si suflu putin spre ele si atunci incep sa prinda viata si sa se miste repede pe cuib. Nu fac niciun rau, le-am lasat deschis cel mai apropiat geam, pot intra si iesi oricand. Cuibul tot creste, cred ca deja suntem prieteni, nu ma inteapa.

Cred ca-mi iau Trabant

Subiect jurnalistic misto

vedeti filmul pana la sfarsit!

S-o caute cineva pe fetita din reclama asta veche la CEC (acum ar trebui sa aiba cam 40 de ani), reclama ce se incheia cu fagaduinta solemna
"Cand am sa fiu mare am sa fiu si eu harnica si econoama ca o albinuta!"
Cine stie ce pui de somera e acuma saracuta sau dusa prin strainataturi.

De-ale românilor

Pentru ca tot se discuta mult zilele astea despre Roşia Montana - subiect despre care nu mă pronunţ decât în sensul că n-am priceput de ce noi, ca stat, printr-un minister nu putem exploata zăcământul şi avem nevoie eventual să o facă alţii şi noi să primim câteva procente - eu prezint o altă perspectivă:

Decât să te agiţi de ani de zile să salvezi nimic, nu mai bine făceai Fânfestul ăla sau Bradfest sau Stâncifest în orăşelul superb Câmpulung Moldovenesc?
El nu trebuie salvat, ci doar pus în valoare. Şi ca el sunt zeci sau sute de localităţi absolut superbe, bune pentru făcut un turism mai serios. Locuri care au toată infrastructura făcută, doar promovare le trebuie.
Parcă e mai profitabil să repari BMW-ul decât să tunezi Dacia 1310 care mai trece ITP-ul o singură data, nu?

Vai de noi

Mă pregătesc să mă gândesc că ar trebui să încep să-mi fac planul să scriu un editorial, pornind de la ultima panaramă naţională cu copiii morţi la maternitate.

Să vedem dacă se dă la ziar, căci voi fi fără milă. Ideea pe care voi incerca să o dezvolt în fraze distilate este că am luat-o razna ca popor. Tot ce se întâmpă mai deosebit în ţara asta, când ajunge subiect pe mesele celor din televiziuni, îmbracă forme groteşti.
Nuanţele dispar, sentimentele intermediare de asemenea, totul se împarte în ură (duşmănie, nervi, revanşă) şi bucurie tâmpă care dă în dezmăţ şi descentrare.
Iar acestea sunt neapărat îmbrăcate într-o demagogie care dă clasă şi celui mai versat politruc postdecembrist. Ieri am văzut-o pe o prezentatoare de la Antena îmbrăcată în doliu. Haida de!!!
Unii vorbeau de doliu naţional!

Frate, a luat-o lumea razna.

Hop sa sa

Problema cu masajul

Ador să mi se facă masaj şi aş vrea şi eu ceva ca în filmul de mai jos.
Dar problema, cel puţin pentru mine, la orice masaj e următoarea: dacă masajul mi-l face un bărbat, nu-mi place, nu mă relaxez, toate apărările inconştiente vis-a-vis de problema homosexualităţii mi se activează şi degeaba stau acolo nervos.
Dacă mă masează o femeie frumoasă se ajunge imediat la excitare, nu mai e vorba de nicio relaxare, nu mai guşti masajul, ci e vorba deja de dorinţă de sex cu strigături. (Şi când eşti însurat nu mai e cazul).
Iar dacă femeia e urâtâ, grasă şi cu neg pe nas ţi-e scârbă.
Deci? Altă idee decât să te maseze nevastă-ta şi să închei tot cu sex (lucru pentru care toată bruma de relaxare obţinută la masaj se duce în cursul partidei de sex mai mult sau mai puţin domestic) ştie cineva?


BONUS
În copilărie, să zicem aşa în preadolescenţă mai bine, am fost la o maseoză profesionistă la un spital, în secţia de recuperare. Nene, era o grasă care mă frământa niţel la umeri, nu ştia de puncte, de figuri, aşa încât mare brânză nu era.

Eu nu cred in semnale, ci in asigurare

tutoriale auto pentru incepatori

"Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viaţa, nici în moarte" *

Nici in semnalizator, ca unii...




*(Eminescu)

Nu poate exista o tara bogata cu oameni saraci !

De douăzeci de ani ne-am învăţat să se ia pielea de pe noi prin impozite şi a ajuns să ni se pară firesc. Asta-i viaţa! Trebuie bani la buget.
Nu. Există şi altă cale, mult mai bună, dacă iei în seamă principiul
NU POATE EXISTA O ŢARĂ BOGATĂ CU OAMENI SĂRACI.

Este vorbe de un pricipiu liberal (şi aici vă rog să nu-mi săriţi în cap, căci liberalismul nu e ce a făcut Nea Patriciu cu luat de la stat, speculat şi înstrăinat) şi anume să impozitezi foarte puţin anumite activităţi private sau chiar deloc.

ASOCIAŢIILE FAMILIALE ŞI PERSOANELE FIZICE AUTORIZATE NU TREBUIE IMPOZITATE

Nu ai de ce să le impozitezi deloc. Urmăriţi-mă cu atenţie: vorbim aici de oameni care ajung să se întreţină singuri, să devină mai înstăriţi, prin utilizarea propriilor capacităţi.
Adică tu eşti instructor auto
Îţi iei o maşină frumoasă, care să corespundă anumitor standarde din toate punctele de vedere şi te descurci cu clienţii. Atâta timp cât ai certificat de instructor, atâta timp cât respecţi nişte norme, atâta timp cât nu îi angajezi pe alţii şi lucrezi singur cu maşina ta nu ar trebui să fie interesat statul de banii tăi.
Stai la ţară şi ai o grădină
Îţi iei autorizaţie să vinzi la poartă surplusul de produse, iarăşi nu are de ce să aibă cineva treabă cu banii tăi. Evident, asta nu înseamă să nu existe norme de sănătate, să nu existe controale la calitate a produsului, nu despre asta e vorba. Dacă vinzi brânză proastă, ai pierdut autorizaţia, ai luat amendă, ai bulit-o. Dar atâta timp cât eşti ok, banii sunt ai tăi.
Ai multe relaţii frumuşele. Îţi place să conduci maşina.
Îţi iei autorizaţie de taximetrist şi atestat, îţi închiriezi un aparat de taxat de la o instituţie abilitată a statului şi n-ai decât să-ţi împrăştii cărţile de vizită la toate cunoştinţele, iar care are nevoie de un taxi să nu mai cheme la plezneală ce nimereşte, să te cheme pe tine.
Ştii să tunzi.
Ai o casă frumoasă la ţară, în una din camere poţi să-ţi faci o mică frizerie pentru tot satul. Îţi iei autorizaţie, corespunzi normelor de igienă cerute şi îi dai drumul la treabă.
Locuieşti într-o zonă mirifică, ai mereu 2 camere goale, căci copiii te vizitează o dată pe an, trei zile. Îţi iei autorizaţie de pensiune şi îi dai drumul. Servicii bune - ai clienţi. Nu, te laşi. E simplu.

Deci, atenţie, nu este vorba de piraterie, nu este vorba de activităţi nereglementate, nu e vorba de junglă, ci de PROFIT. De bani.

Adică condiţiile ca să faci ceva ca să te întreţii să fie acceptabile, controlul şi normele să existe, dar statul să nu-ţi ia din banii câştigaţi de tine direct. Dai la început o sumă modică la obţinerea autorizaţiilor, investeşti în ceea ce ai nevoie, dar apoi e treaba ta cât câştigi tu direct.
Sau doar tu cu familia.

Unde duce asta?

- La oameni mai bogaţi, care pe de o parte nu vor atârna la stat, îngroşând cozile la şomaj sau muncind la negru - cu toate drepturile încălcate şi fără reglementări - iar pe de altă parte vor produce bunăstare indirect, prin cheltuielile lor mai mari. Fiindcă bogăţia iradiază. Fii sigur că dacă în loc de un amărăştean ai un tip care câştigă bine, acel om va face cheltuieli mai mari, de pe urma cărora va trăi un întreg lanţ trofic.
- La stârpirea obiceiului autorităţilor de a lua şpagă pentru a închide ochii la tot felul de activităţi. Fiindcă cazarea fără a se plăti taxe tot se practică pe tot litoralul şi la munte, doar că pe bază de şpăgi, fără norme de niciun fel, tu ca şi client nu ai niciun drept şi nicio armă dacă nu eşti tratat cum trebuie. Poliţia nu se mai dezvaţă de a lua niciodată.

- La crearea unui adevărat mediu concurenţial: şcolile de şoferi ar simţi presiunea puternică a particularilor; dacă eu mi-aş lua un Passat superb şi aş face câteva chestii inovatoare, le-aş lua nişte clienţi. Alţii la fel. Astfel ar fi obligaţi să se reinventeze mereu, să dea calitate, să aducă mereu ceva nou, să aibă respect. Hotelurile ar fi sub presiune, căci activitatea legală a particularilor ar putea fi susţinută şi cu publicitate, nu ar mai fi făcută pe din dos, şi astfel mulţi ar afla că pe lângă fiecare hotel vai de mama lui cu covoare roase pe jos, se află pensiuni cochete, legale. Etc.

Dacă de mâine ai începe să pui asta în aplicare, brusc o mare parte a societăţii ar lua o gură de oxigen. Va începe să producă, va trăi mai bine, va pune bani în circulaţie, nu va lua ci va da.

Labe pe banda rulanta

Masina de sters marcajele rutiere

Dar ai nostri n-au aflat, dau cu negru peste liniile albe ca să le facă întrerupte.
Sunt si mai ieftine si mai scumpe, pentru toate buzunarele, interes sa fie.