Ce bine era cand nu era ca acuma :))

Domne, e misto rau cu calculatoarele. Peste tot exista calculatoare, dar nu baze de date interconectate.
Iti comanzi pe net un serviciu la egazda, ceva, o maslina, nu poti sa vorbesti cu un om, cum era pe vremea mea... eheee...
Completezi pe net niste chestii, te duci la banca, platesti, stai linistit. Ti-ai facut treaba!
E, lupa...
N-ai trimis confirmarea.
Te arunci ca un nebun la calculator, trimiti confirmarea, in sfarsit totul e bine, rasufli usurat. Domne, tehnica a evoluat, totusi, nu mai e ca pe timpuri...
Vii din oras, deschizi sa vezi, E MAI RAU! Ai primit somatie ca n-ai trimis confirmarea de plata a maslinei si pierzi maslina.
Haoleu sa moara gogu! Trimiti iar, pe alta adresa. Dai si forward la ce-ai trimis de dimineata. Dai si semnale cu fum.
Nu poti vorbi cu un om, sa zici: AM PLATIT, VREAU MASLINA!

E marfa. Ador aceasta lume, pe cat, probabil, ma adora si ea. Lupa mea.

Una misto cu PR

la Lovin. Mai ales setul de reguli. O chestie ce tine de relatiile profesioniste ale PR-ului cu oamenii care suna sa intrebe ceva.
LINK

O minune dureaza 3 zile si o stire 4

sau chiar 5,6, o săptămână. Acum ştirea s-a modificat. Nu e pieton, e şoferiţă, nu era pe trecere, ci venea pe sensul opus "Codului Penal".
Deci să nu ne grăbim cu concluziile, ştirea în România nu e ceva, hai ai aflat acum şi te pui pe analize. Mai staţi domne o săptămână, şi apoi da.

Si eu despre relevanta

dintr-o perspectiva mai putin ortodoxa.

Dimineaţa, la cafea, Pleşu, Liiceanu şi Patapievici intră pe blogul camionagiului. Este deja un lucru arhicunoscut în zona elitistă a societăţii, de unde se revendică orice camionagiu cinstit. Deci aproape că şi eu.

Ei, deci care e mai relevant: ăla care are câteva mii de unici - simpli mocârţani, glanetaşi, plăieşi, ţapinari, sau ăla care încă de la primele ore ale dimineţii îi porneşte motoraşul lui Pleşu, care scrie un eseu citat de 7000 de surse şi parafrazat de alte 15000?
Pe Pleşu îl citesc studenţii care încep să gândescă şi să scrie pe net, pe bloguri de categoria a doua, în cursul celor citite, apoi de pe net din blogurile de categoria a doua ajung discuţii pe forumuri, apoi marii bloggeri dau link la discuţiile de pe forumuri şi comentează, apoi presa citează ce spun bloggerii mari, şi camionagiu ia din presă şi mai scrie ceva.

Cine conduce de fapt?
Bă, da vă merge mintea! Bravo! :))

O intamplare de pe Rarau (1979-80)

Se petrecea în copilăria mea, la Pietrele Doamnei, din Rarău, un loc pe care merită să-l vezi.

Acele stânci sunt superbe, despicate de sus până jos, ca de o sabie a unui uriaş. Ajungi pe un mic platouaş, practic chiar la baza stâncilor, de unde în sus pot merge numai alpiniştii sau căţărătorii, iar în jos se vede acea crăpătură destul de adâncă, dar în care poţi coborî fără echipament, dacă ţii neapărat. Există şi legende cum că în zona pietrelor ar fi o comoară şi imaginaţia mea de copil s-a înflăcărat când am auzit asta, şi sunt aproape convins şi astăzi că acea comoară, dacă există, poate fi numai ascunsă pe fundul uriaşei crăpături. Care ar fi cel mai bun loc să ascunzi o comoară în zonă dacă nu ăla? Ferit, întunecos, mai greu accesibil, înfricoşător. E aşa de frig în crăpătură, încât pe fundul ei găseşti zăpadă în plină vară. Tata a făcut un bulgăre şi l-a aruncat la noi în sus.

Eram cu ai mei pe acel platouaş, iar pe stânci, la vreo 5-6 metri înălţime, un fraier, un guşter în pantofi se urcase de nebun pe stâncă. Cine a fost măcar puţin muntean ştie unul din secretele muntelui: ai grijă unde te caţări, căci urcarea e uşoară, coborârea grea.
E mult mai greu să cobori de pe o stâncă pe care te-ai căţărat pentru că erai cu berea în cap şi voiai să-ţi impresionezi grupul, decât să te mai dai jos.
Guşterul era mort de frică, şi nu degeaba. Dacă ar fi căzut de acolo aproape sigur nu s-a fi putut opri pe micul platou, ci ar fi zburat direct în râpa uriaşă, pe fundul căreia să văd brazii.
Tata a avut un spirit extraordinar, şi-a păstrat calmul, l-a ghidat de jos unde să pună picioarele şi de ce ieşituri din stâncă să se ţină. A fost ceva fantastic.

cu săgeată este marcată crăpătură şi cu bulină locul aproximativ unde s-a urcat fraierul